Menu

Articol

Primarii Stepanescu și Szirbrik și-au strâns mâinile la Reșița

Mihai Stepanescu, dreapta

După colaborările fructoase cu administrațiile locale din Republica Serbia, iată că se încearcă dezvoltarea unor relații de apropiere între capital Banatului de Munte și localități din Ungaria. Primăria Municipiului Reşiţa a primit vizita unei delegaţii din oraşul Szentes, Ungaria, condusă de primarul Szirbik Imre însoţit de doi directori din cadrul administraţiei locale. La întâlnire au participat primarul Municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, şi reprezentanţi din cadrul Primăriei Reşiţa.

Aceasta a fost o primă vizită de lucru în care s-a discutat despre posibilitatea dezvoltării unor parteneriate şi proiecte cu participarea unor instituţii şi asociaţii. În viitorul apropiat, cele două oraşe, Reşiţa şi Szentes, îşi propun stabilirea unor domenii de colaborare în vederea atragerii de fonduri europene în ciclul de finanţare 2014-2020.

Powered by Jasper Roberts - Blog