Menu

Articol

Primarul Aninei, găsit incompatibil de ANI. Românu nu crede că lucrurile stau aşa

Gheorghe Românu

Cu două luni înainte de alegerile locale, Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit incompatibil pe Gheorghe Românu, primarul în funcţie al oraşului Anina. Inspectorii de integritate consideră că edilul-şef s-a aflat în incompatibilitate, între iunie 2012 şi iulie 2014, când a deţinut şi funcţiile de preşedinte al Comitetului de părinţi şi de membru al Consiliului de Administraţie al Liceului „Mathias Hammer” Anina.

Gheorghe Românu recunoaşte constatările ANI, însă nu se consideră cu nimic vinovat, considerând că şi alţi primari aflaţi în această situaţie au câştigat în instanţă.

„La începutul anului am primit o solicitare de la ANI, să prezint documente privind funcţia de preşedinte al comitetului de părinţi şi de membru în CA al Liceului „Mathias Hammer”, pentru că ar fi vorba de o incompatibilitate între aceste calităţi şi funcţia de primar.

Le-am trimis documentele cerute, dar şi o speţă cu un alt caz, tot cu un primar aflat în situaţia mea, care a fost absolvit de incompatibilitate printr-o hotărâre judecătorească, deoarece Constituţia defineşte şcoala ca pe o unitate de învăţământ şi nicidecum ca pe o instituţie publică”.

Primarul Aninei ne-a mai precizat că el a fost ales în Comitetul de părinţi înainte de a fi primar, deoarece cei doi copii ai săi învăţau în acel liceu. Mai mult, Românu spune că nu se poate vorbi de incompatibilitate, în condiţiile în care, în perioada amintită, nu exista o lege referitoare la o situaţie de acest gen.

Edilul-şef spune că va contesta în instanţă.

Powered by Jasper Roberts - Blog