Menu

Articol

Primarul Martin Cornea: „Nu am cu familia nimanui nimic, doresc doar dreptate”

În urma articolului „Sfadă cu cântec la ruga de la Zorlențu Mare”, primarul Martin Cornea, a cărui opinie a fost redată împreună cu cea a consilierului liberal Marius Ișfan, ne-a sunat, cerând un drept la replică în care să facă câteva precizări legate de cele întâmplate la ruga satului, a doua zi de Paști. Primarul susține că declarațiile lui Ișfan sunt mincinoase.

„Nu am schimbat zilele de rugă împotriva voinţei oamenilor din sat, ci am facut-o în urma unei consultari pe facebok şi în urma unei sedinţe publice din data de 19.03.2017,( lucruri verificabile ) la care a participat doar un singur consilier din grupul PNL, nici măcar viceprimarul nu a participat, iar în unanimitate satenii au fost de acord cu această propunere.

Nu am cu familia nimănui nimic, doresc doar dreptate.

Nu am schimbat nici un obicei, brâul cătanelor este de fapt hora de seară, care le aparţine şi au prioritate, în restul evenimentului poate sa danseze oricine şi oricând, iarăşi minciună.

Dacă am fost lovit doar peste mâini cum se explică faptul  ca în certificatul medico-legal scrie clar, echimoze la gleznă şi genunchi. Din nou minciună.

Primarul chiar a îndemnat la calm şi a dispus ca ruga să continue nu să se oprească cum au ordonat unii apropiaţi de ai lor, mai mult viceprimarul striga şi mă făcea nesimţit.

Grupului din care facea parte şi el le-am spus doar să le fie rusine, căci sunt principalii vinovaţi pentru ce s-a întamplat.

Toate cele relatate sunt verificabile”, se spune în materialul trimis redacției de primarul din Zorlențu Mare.

Replica primarului Martin Cornea este urmare a afirmaţiilor făcute în articolul amintit de către consilierul liberal Marius Işfan. (Foto: Facebook)

Powered by Jasper Roberts - Blog