Reşiţa continuă să ducă lipsă de investitori străini, deşi, în mandatul său, primarul Ioan Popa a participat la diferite forumuri economice organizate în Timişoara, Cluj ori Bucureşti. Ba, mai mult, edilul-şef i-a adus la Reşiţa pe cei mai importanţi reprezentanţi ai mediului german de afaceri din Timişoara şi a purtat discuţii pe această temă cu ambasadorii Germaniei şi Marii Britanii.
În acest context se înscrie şi ultima deplasare în Capitală, cea de astăzi, 15 mai, unde a avut contacte cu oameni de afaceri francezi.
„Așa cum am mai spus, cred cu tărie că rolul unui primar este și acela de a face lobby pentru orașul pe care îl administrează. În acest context, am fost prezent astăzi, în București, la Conferința «Orașe Durabile» care a avut ca subiecte principale mobilitatea urbană a viitorului și infrastructuri urbane. De asemenea, foarte important a fost faptul că au fost prezente peste 15 companii franceze implicate în astfel de proiecte. Evenimentul a fost organizat de Ambasada Franței și Camera de Comerț Româno-Franceză, cărora le mulțumesc pentru oportunitea pe care mi-au oferit-o, aceea de a prezenta, de la pupitru, proiectele Reșiței pe aceste teme”, a mărturisit Ioan Popa într-o postare pe Facebook.