Menu

Articol

Primarul Reşiţei, acuzat că ar fi bătut un om de afaceri. Ioan Popa respinge acuzaţiile (UPDATE)

Ioan Popa

Agresiunea ar fi avut loc în aceată dimineaţă chiar în sediul primăriei. Cornel Ciontu, reprezentantul  firmelor Avolo şi Europe C&C, care asigură servicii de internet Primăriei Reşiţa, a fost chemat pentru discuţii pe marginea contractelor încheiate cu instituţia. La discuţiile cu primarul Ioan Popa fiind de faţă şi cei doi consilieri ai edilului-şef.

Potrivit surselor noastre, discuţiile au fost aprinse, iar apoi au degenerat, Cornel Ciontu ar fi fost lovit de primar care îşi ieşise din fire. Disperat, omul a sunat la 112 solicitând ajutor, apoi a depus o plângere la poliţie.

Primarul Reşiţei respinge aciuzaţiile ce i se aduc, însă recunoaşte că a existat o discuţie între el şi Cornel Ciontu, pe un ton ridicat, dar fără să se întâmple ceva.

„M-am întâlnit de trei ori până acum cu domnul Cornel Ciontu, pentru că ne doream să limităm din serviciile de internet prestate de această firmă, începând cu anul 2006. De fiecare dată până acum, domnul Ciontu a venit fără documente la dânsul pentru a le confrunta cu ale noastre, precizând mereu că angajaţii primăriei nu deţin acte adiţionale semnate la contractele încheiate nu doar cu Avolo, ci şi cu o altă firmă a sa, Europe C&C. Doar de la începutul anului şi până în august Primăria Reşiţa a plătit servicii totale de 225.000 de lei, ceea ce mi s-a părut mult. Mai trebuie spus că la nivelului unui an, sumele plătite se ridicau la peste 90.000 de euro. De aceea am vrut să vedem care e situaţia.

Ca şi până acum, domnul Ciontu nu a venit cu documentele cerute de noi, i-am cerut semnarea unui protocol privind rezilierea contractului, discuţiile s-au aprins, tonul a fost unul ridicat în condiţiile în care primăria plăteste atâţia bani şi deloc favorabile ei. S-a ridicat şi a plecat. Asta a fost totul. Normal că acuma, când vede că pierde astfel de contracte, declară că l-am bătut, umplut de sânge şi alte chestii de acest gen”, ne-a mărturisit Popa.

Am vrut să aflăm şi poziţia lui Cornel Ciontu, însă, din păcate, acesta nu ne-a răspuns la telefon.

La poliţie a fost depusă o plângere, urmează ca ancheta să stabilească dacă cele sesizate sunt sau nu adevărate.

UPDATE, ORA 15.50 =============

La conferinţa de presă, primarul Ioan Popa a declarat: "Nu îmi dau demisia. Sabia într-o mână şi toporul într-alta. Nu-mi dau demisia! Lupt cu caracatiţa din Primăria Reşiţa. Caracatiţa cu şapte capete".

Powered by Jasper Roberts - Blog