Menu

Articol

Procesul lui Ghiorghioni a ajuns la final: 4 ani și 6 luni de închisoare. Cu executare! (UPDATE)

Ionesie Ghiorghioni pe vremea în care mai spera să fie achitat

La Curtea de Apel Timișoara s-a decis soarta fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, judecat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă calificată. Instanța Curții l-a condamnat pe omul de încredere a lui Sorin Frunzăverde la 4 ani și 6 luni de închisoare.

În ședința de astăzi, instanța a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul Ghiorghioni Ionesie împotriva Sentinţei penale nr. 55/16.11.2015 pronunţată de Tribunalul Caraş – Severin, prin care, inițial, fusese condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare. Totodată, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, din cea reţinută în sentinţă, într-o singură infracţiune de trafic de influenţă în formă continuată.

Ghiorghioni va trebui să plătească statului suma de 9500 lei cu titlu de confiscare specială. Sentința este definitivă, inculpatul fiind așteptat să se prezinte în cursul zilei de astăzi  la Poliție, de unde va fi dus la penitenciarul din Timișoara. La Popa Șapcă, este posibil să ajungă coleg de celulă cu Iancu Simion-Simi, fostul primar din Oțelu Roșu, cu care Ghiorghioni s-a aflat la cuțite.

Pe Ionesie Ghiorghioni îl mai așteaptă o condamnare de câțiva ani în dosarul „Alegerilor prezidențiale din 2014“, în care a fost judecat împreună cu Sorin Frunzăverde.

UPDATE, ora 20 ==============

În urmă cu trei ore și jumătate, Ghiorghioni a pășit pe poarta Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, instituție la care, pe vremuri, venea să participe la ședințele de bilanț ale polițiștilor, în calitatea sa de vicepreședinte al CJ Caraș-Severin. De data aceasta, fostul deputat și vicepreședinte al PDL și PNL a fost condus direct în arestul poliției. Mâine, cu duba, va fi transportat la Penitenciarul Timișoara.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog