Procurorii DIICOT au luat ieri, 4 martie, decizia de a continua protestele până în 22 martie, în timpul orelor de lucru purtând o banderolă albă.
„Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism continuă să-și exprime îngrijorarea față de modalitatea în care puterea executivă, în calitate de legiuitor delegat, înțelege să adopte modificări prin ordonanță de urgență, a ”legilor justiției”, acte normative organice de a căror claritate și predictibilitate depinde însăși normala funcționare a sistemului judiciar. Aceste serii de modificări substanțiale inițiate în decursul a câtorva luni au fost și sunt de natura să afecteze grav atât activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, pe cea a Ministerului Public, cât și buna funcționare și stabilitatea sistemului de justiție în ansamblu, cu consecințe asupra modului de înfăptuire a actului de justiție” se arată în comunicatul emis de DIICOT.
Procurorii au ţinut să precizeze faptul că din data de 25 februarie şi până la 1 martie activitatea acestora s-a desfăşurat conform obligațiilor legale și în aprecierea faptului că infracțiunile grave date în competența direcției reclamă atât urgență, cât și seriozitate în investigarea acestora. (Foto:mediafax.ro)