Menu

Articol

Proiectul de reabilitare a Teatrului Vechi din Oraviţa a intrat în linie dreaptă

Una dintre cele mai importante clădiri din Oraviţa, Teatru „Mihai Eminescu”, va intra în renovare într-un timp foarte scurt. Astfel în maxim două luni vor fi demarate procedurile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică. Proiectul de restaurare a clădirii are o finanţare de peste nouă milioane de lei, bani ce vin prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Organism Intermediar.

„Proiectul constă în lucrări care presupun reabilitarea interioarelor clădirii teatrului, a faţadelor şi a învelitorii, dar şi a zonelor adiacente clădirii cu scopul repunerii în funcţiune, a protejării clădirii de intemperii şi pentru îmbunătăţirea aspectului exterior”, spune Constantin Coman, ahitectul şef al Oraviţei.

Pe lângă lucrările de reabilitare, va fi amenajat şi parcului adiacent teatrului, iar ulterior se va trece la promovarea turistică a Teatrului Mihai Eminescu în vederea includerii acestuia în cadrul circuitelor turistice. Promovarea se va face cu ajutorul digitizarii 3D a obiectivului, prin dezvoltarea unei pagini web a Teatrului Mihai Eminescu, prin promovarea pe retelele de socializare precum si prin intermediul realizarii si diseminarii de materiale publicitare. Perioada de implementare a proiectului este de 41 de luni. La finalul primului an după încheierea proiectului, se estimează o creştere a numărului vizitatorilor cu peste 3.800 de turişti, de la 1.960 de vizitatori pe an înainte de intervenţia asupra obiectivului de patrimoniu.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog