Articol

În urmă cu câteva zile am fost martorul unei polemici pe Facebook pe tema locurilor de muncă din Reşiţa, a salariilor, a perspectivei zilei de mâine. Discuţiile au fost aprinse, părţile nereuşind să se pună de acord în această privinţă. Ca ziarist ce sunt, încerc să fiu imparţial, să respect adevărul într-o problemă în care, recunosc, nu este uşor să te pronunţi fără să ţii seama de contextul economic şi social al Reşiţei, cândva unul dintre centrele industriale de tradiţie din România.

De ani buni s-a încetăţenit ideea că în Reşiţa există locuri de muncă, însă oamenii, în special tinerii, nu vor să muncească. Preferă să trăiască din venitul şi economiile familiei, dintr-un gheseft ori din alocaţia de şomaj. Că lenea e prea mare să se trezească în fiecare dimineaţă şi că sunt peste măsură de pretenţioşi în privinţa câştigurilor. Cei care emit astfel de păreri, fie nu ştiu ce înseamnă salariul minim pe economie, fie au uitat de unde au plecat.

Personal, nu sunt de acord cu astfel de opinii. Şi nu pentru că aş fi Gigi Contra, ci pentru că sunt familiarizat cu mediul de afaceri din Reşiţa. Întreprinzătorii, cea mai mare parte a lor, oferă salarii mici, să nu spun ridicole în comparaţie cu cele din alte oraşe. Predomină salariul minim pe economie şi mai răsărite, pe ici-colo, cu predilecţie în zona bugetară. Nu vorbesc de salariile din Poliţie, Jandarmerie ori Magistratură. Mă refer la salariul unui tânăr pe care unii îl acuză că nu vrea să muncească. Nici măcar angajatorii de talie autohtoni nu sunt mai darnici, mai îngăduitori. Persistă mentalitatea de stăpân pe plantaţie la care doar profitul contează.

Vreau să fiu bine înţeles. Nu le iau neaparat apărarea acestor tineri şi nici nu arunc cu zoaie în angajatori, însă acesta este adevărul văzut de mine în cei 25 de ani de presă şi nu cel din statistici ori din afirmaţiile defăimătoare la adresa tinerilor. Şi nici nu sunt de acord cu cei care susţin că aceia care au studii superioare au şi salarii mai mari. Poate în Timişoara, Cluj, Sibiu sau Arad şi nicidecum în Reşiţa unde, la angajare, patronul, care poate fi şi Măria Sa Statul, îi cere vechime şi experienţă. De unde toate acestea, cât timp tânărul respectiv, care vrea să muncească, abia a ieşit de pe băncile facultăţii. Pus în faţa faptului împlinit, absolventul de ştiinţe sociale, management ori inginerie ajunge într-un butic, acolo unde nu se cere vechime, ci doar răbdare şi speranţa că într-o bună zi va avea un loc de muncă corsepunzător pregătirii sale.