Articol

Scrisoarea lui Ionuţ, trimisă din tabăra de instruire de la Băile Herculane, l-a impresionat nespus pe prietenul său din copilărie, Gigel, rămas acasă să bată mingea între blocuri. Drept care, pe o foaie din caietul de dictando i-a aşternut acestuia gândurile sale.

„Dragă Ionuţ

Încă din primele mele rânduri să ştii că eu sunt bine, sănătos ceea ce îţi doresc atât ţie cât şi prietenilor tăi din tabară. Mă bucur nespus de mult că îţi merge grozav, că ai nimerit într-o gaşcă mişto şi că ai mâncare căcălău. Văd din poza pe care mi-ai trimis-o, şi o am în faţă, că ai învăţat un dans nou, urcat pe masă şi toţi te aplaudă. Mă bucur că ai rămas un om simplu din popor şi nu iti renegi originile folclorice, să te dai mare cu muzică cultă ori să te duci la teatru, doar aşa să te afli în treabă, cum fac snobii. Şi mă mai bucur că ai învăţat ceva de la şeful tău, ăla, pleşuvul, pe care l-au prins paparaţii dansând cu tipa aia pe terasă, la mare, ştii tu când. Ba chiar l-ai şi depăşit în şticuri şi joc de buric. Îi dai clasă, iar dacă o ţii tot aşa, ai viitorul asigurat, căci oamenii de pe la noi te apreciază după cum ştii să joci Argeleana, Brâul şi Joc de doi. Şi să nu te mai aud că tu eşti doar vice în tabăra aia. Eu ştiu că ai voinţă şi ambiţie, scuză-mi pleonasmul, dar aici chiar mergea folosit, tu poţi mai mult decât alţii şi de aceea îţi spun: încearcă să ajungi mult mai mult decât cel mai bun vice de când s-a înfiinţat tabăra asta pe Valea Cernei. 

Şi să mai ştii de la mine că mi-a plăcut gagica aia care se freca în poala ăluia care o tine în braţe. Pe bune, gagica parcă dansa la bară, la „Românii au talent”, doar că era îmbrăcată, dar asta nu conta după cum se mlădia. Pe ăla care o încolăcise ca un şarpe african, îl ştiu de undeva. Parcă ţinea în braţe acordeonul şi căuta başii, cum făcea Batakanda. E mişto de tot poza cu tipa asta care nu are nici o sfială să fie pipăită de faţă cu toţi. Noroc că tata nu a fost pe lângă mine, că ştii că nu mă lasă să mă uit la filme deocheate, chiar dacă sunt dintr-o tabără de instruire, la care tu ai fost vedeta.

Şi mă mai bucur că şefu’ tău e de gaşcă şi vă lasă să faceţi ce vă trece prin cap. Că vă doare la baston de ce spune lumea. Că aşa-i în taberele astea, să vă simţiţi ca într-o mare şi fericită familie. Nici nu trebuia să îmi spui de şeful tău cât e de grozav, că se vede din poză, cu câtă pasiune se îmbrăţişează cu tipul ăla care e muci, nu alta. Cu aşa şef, zău dacă nu orice tabără din lume, chiar şi din America, s-ar mândri tare de tot!

Dragă Ionuţ,  

Te-am simţit puţin trist. Nu te mai gândi la toate prostiile legate de cine a plătit camera şi mâncarea aia de pe masă pe care joci tu tontoroiu să te îmbolnăveşti cu inima căci, ascultă la mine, cine va trimis acolo în tabără plăteşte tot, nu vă lasă să puneţi din buzunarul vostru, că nu aţi fi voi proştii proştilor să vă lăsaţi fraieriţi. Lasă lumea să vorbească ce o vrea şi cât o vrea. Ce, ăia dinaintea voastră nu făceau la fel în tabără? Ascultă la mine, mai rău se dădeau în spectacole. Poate le e ciudă că ei nu cântau la saxofon-sopran, la tobe ori la torogoată. Apropos, ar fi bine ca la întoarcere acasă să vă faceţi un taraf la instituţia care te-a trimis la instruire, să schimbaţi obiectul de activitate şi să rupeţi gura târgului. Ar fi super tare, mai ceva ca în Muppets Show.

Aş mai scrie câte ceva, dar nu vreau să te reţin de la activităţile din tabără şi închei cu speranţa că te vei distra la fel de bine şi în zilele pe care le mai ai de petrecut acolo.

Al tău prieten,

Gigel

P.S.! Scuză scrisul urât, virgulele puse aiurea şi exprimările greşite, dar vorba ta, cine drac se uită la asta, cât timp te am pe tine vice de tabără. Şi nu uita, eşti cel mai tare din tabără, împreună cu şeful tău, cu blonda aia şi cu tipul îmbrăcat în verde ce-o ţine în braţe. Dacă îi întâlneşti, spune-le asta din partea mea. Pa!”.

Citeşte şi Scrisoarea lui Ionuţ din tabăra de instruire