Menu

Articol

Războiul dintre PSD şi primarul liberal din Moldova Nouă s-a mutat pe Facebook

Adrian Torma

La un an şi patru luni de la câştigarea alegerilor de la Primăria Moldova Nouă, disputele dintre PSD, organizaţia orăşenească, şi primarul Adrian Torma, au intrat într-o etapă nouă, cea a înjurăturilor şi jignirilor postate pe Facebook. Torma mărturiseşte că mesajele vin de pe conturi false, iar cei care procedează în acest fel sunt frustraţi din cauza schimbării care a avut loc la nivelul primăriei, în urma votului din iunie 2016.

Atacurile la persoana şi familia primarului sunt catalogate drept mizerabile, ca făcând parte dintr-o prelungită campanie de denigrare, de minciuni care au drept scop de induce opiniei publice ideea că acestuia îi este indiferent oraşul şi locuitorii săi. O ultimă mostră o reprezintă o postare semnată în numele PSD Moldova Nouă în care se insinuează că angajaţii din primărie nu şi-au primit salariile, deşi instituţia trebuia să faca plata lor până în data de 10 septembrie.

Reacţia lui Adrian Torma nu s-a lăsat aşteptată, edilul şef a încercat, tot printr-o postare, să demonteze minciunile legate de această falsă problemă.

„Deși fac parte din clasa politică de puțin timp, în jur de 3 ani, am înțeles că nivelul de comunicare este plin de agresivitate, ca există multă pasiune şi orgoliu. Din păcate, îmi este greu să înțeleg cum așa-ziși oameni politici, adunați într-o haită „neagră în cerul gurii", pot jigni, minți şi fura cum fac cei din organizaţia PSD Moldova Nouă.
Dar cum siguri aţi observat în postările paginii de Facebook, PSD Moldova Noua, jigneşte fără nici o limită, atât primarul în funcție, cât şi pe oricine are o alta opinie decât membrii săi. Mint cu nerușinare dupa ce în 12 ani au distrus orașul. Am ataşat dovada semnării ordinului de plată legat de salariile angajaților din primărie care confirmă faptul că salariile au fost achitate în timp ce ei mințeau cu nerușinare. Nu exista nici în document scris cu data când se face plata salariilor şi pot să adaug că în mandatul fostului primar de tristă amintire au fost momente când salariile au fost plătite după data de 15 ale lunii, fără ca PSD Moldova Nouă să se agite. Fură tot ce pot, inclusiv poze personale postate pe contul meu de Facebook, așa cum au făcut şi in ultima postare. Este rușinos ca poza de la aniversarea zilei de naștere a fiicei mele să fie folosită într-un mod defăimător cum fac ei.”, a scris primarul în postarea sa.

Adrian Torma le reaminteşte celor care se ocupă de astfel de astfel de lucruri mizerabile, că ei sunt cei care în frunte cu „personajul Alfa” au votat împotriva venirii Delphi în Moldova Nouă, iar acum îl acuză de tot felul de baliverne şi scenarii. Şi tot ei îsi arogă proiecte care nu au nici o legătură cu fostul primar şi îl jignesc cu josnicie pe actualul director al Liceului Tehnologic, cu apelative care nu au legătură cu un partid serios.

„Se simte clar frustrarea şi lipsa diplomației, se simte răutatea şi lipsa de educație, se vede clar că ținta lor este denigrarea primarului. Din păcate,  ei încurajează şi alți cetăţeni la jigniri sau prin corul de conturi false unde aduc tot felul de acuze nefondate, conturi pe care le voi face public la un moment dat, daca este nevoie. Deşi in Iunie 2016, cetăţenii au înțeles ca acest mod de abordare nu mai este dorit, se pare ca PSD Moldova Nouă rămâne consecvent în aceeași linie politică: jigniri, minciună şi furt.

Totuși, vreau să le trag un semnal de alarmă că acest mod al lor rămâne tolerat doar pentru că nu îmi doresc să intru în această luptă «mizerabilă», unde ei sunt experți prin experiența deja acumulată în anii în care au batjocorit orașul şi pentru că îmi consum toată energia şi puterea de muncă în a repara ceea ce ei au distrus în cei 12 ani de mandat.

Trag un semnal de alarmă public şi apelez la întelepciunea conducerii locale a PSD să-şi construiască opoziția pe argumente şi documente elocvente. Pentru că așa cum au venit alegerile din 2016, așa va veni şi momentul când vor apărea documentele care le dovedesc rea-credința, minciuna şi alte lucruri care au dus la situația actuală din orașul nostru, a mai scris Adrian Torma pe pagina sa de Facebook”.
 

Powered by Jasper Roberts - Blog