Menu

Articol

Razie în cluburile de noapte din Reşiţa! Poliţia locală în acţiune!

În noaptea de 28 ianuarie, spre 29 ianuarie, între ora 11 şi jumătate seara, până la ora unu şi jumătate dimineaţa, poliţiştii locali din cadrul Biroului Inspecţie şi Control au verificat legalitatea activităţilor de comerţ şi servicii în localuri de tip discoteci şi cluburi din Reşiţa.

În urma controalelor efectuate la 5 puncte de lucru ale firmelor ce desfăşoară asemenea activităţi, s-a constatat că 3 dintre acestea au încălcat prevederile legale. Conform comunicatului poliţiei, la un club reşiţean s-a constatat  încălcarea legii privind comercializarea unor produse şi firma a fost sancţionată.

Adică, „S-au dispus următoarele măsuri:

- pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, sancţionarea cu amendă contravenţională în valoare de 1000 de lei şi suspendarea activităţii comerciale până la avizarea autorizaţiei de funcţionare pentru anul în curs”.

La alt club de noapte, poliţiştii au constat că a fost tulburată liniştea publică „prin producerea de zgomote şi larmă”.

Pentru „zgomote şi larmă”, a fost aplicată amendă contravenţională în valoare de 500 de lei potrivit Legii nr.61/1991privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

La alt club lipsea registrul unic de control şi poliţiştii au aplicat o amendă de 1000 de lei. Acelaşi club nu avea nici autorizaţia de funcţionare avizată, aşa că, pentru această contravenţie i s-a aplicat încă o amendă de 1000 de lei.

Cu această ocazie, poliţiştii au verificat şi aplicarea legii privind fumatul în spaţiile publice. În această privinţă poliţiştii nu au găsit nereguli, ceea ce, poate, înseamnă că românul s-a învăţat să-şi respecte comesenii, dar şi legea, fumând în aer liber, chiar şi la minus 10 grade Celsius!

Direcţia Poliţia Locală Reşiţa va continua activităţile de control, axându-se în principal pe respectarea legislaţiei de către agenţii economici, se arată în comunicatul semnat de şeful Poliţiei Locale Reşiţa, director executiv, Alexandru Ciati.

Powered by Jasper Roberts - Blog