Menu

Articol

Razie nocturnă la Caransebeș

Autor: 

Aşa cum a promis în urmă cu o săptămână, atunci când a avut o întâlnire cu șefii Poliției Municipiului şi Poliției Locale, subiectele întâlnirii, semnalate de cetățeni, fiind scandalurile nocturne din cartierele municipiului, consumul de droguri, prostituția, precum şi existenţa cerșetorilor și a aurolacilor, primarul Felix Borcean a trecut la acţiune, participând, în noaptea de luni spre marți la o razie organizată de cele două instituţii care răspund de ordinea din oraş.

Au fost vizate zonele mai „delicate” ale Caransebeșului, respectiv Amfiteatrul vechi din cartierul Teiuş, Sala Polivalentă Victoria din Pipirig, Foişorul de la intrarea în Valea Cenchii, ori Şesu Roşu.

„Pe parcursul acestei nopți, am descoperit prin zonele infracționale, dacă pot să spun așa, minori, persoane care pur și simplu își pierd vremea discutând, fumând sau consumând alcool, am descoperit persoane fără adăpost, am descoperit un chef în toată regula în aer liber, și sunt convins că nu am epuizat tot arsenalul. M-a surprins multitudinea tinerilor care hoinăresc pe străzile Caransebeșului noaptea. Cetățenii, sper eu, vor fi mai liniștiți de acum încolo, știind că oamenii legii lucrează și pe timp de noapte, chiar și cu un personal extrem de împuținat”, a precizat primarul Caransebeșului, care a mai adăugat că astfel de acțiuni vor avea un caracter regulat.

Tags: 

Powered by Jasper Roberts - Blog