Menu

Articol

Reşiţenii au făcut cel mai bun joc din campionat. HC Adrian Petrea – Dunărea Călăraşi 28-25 (17-12)

HC Adrian Petrea Reşiţa a făcut astăzi, probabil, cel mai bun joc de până acum, din 2015, împotriva unei echipe puternice, Dunărea Călăraşi, echipă antrenată de selecţionerul Aihan Omer, şi care, până azi, avea numai victorii în Liga Naţională de handbal masculin. Dacă a fost un joc bun, a fost şi unul spectaculos, purtat în mare viteză, cu momente extraordinare, în care Shota Tevzadze a realizat parade eficiente în poartă, iar atacanţii au înscris gol după gol, atât pe extremă, cât şi pe centru. Meciul a fost, totuşi, echilibrat, deoarece călărăşenii, au revenit de fiecare dată şi, conduşi de coordonatorul şi principalul lor marcator, Alin Şania, au stat în coasta reşiţenilor, păstrând suspansul până în ultimele minute ale jocului.

După 3-3, în minutul 7, reşiţenii s-au distanţat la şase goluri, 12-6, în minutul 16. În prima repriză, interul stânga Ioan Stan şi extrema dreaptă, Cristian Lela, au dovedit o mare vervă şi determinare, Lela, de altfel, înscriind 6 goluri în această primă parte a jocului. Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 17-12.

Începutul reprizei a doua a curs tot în favoarea reşiţenilor, care, în minutul 35 conduceau cu 21-14, deci aveau 7 goluri avans şi păreau că se îndreaptă spre o victorie clară. Dunărea a revenit în joc şi, în minutul 45 au redus diferenţa la numai 3 goluri, 22-19. Apoi, în minutul 52 a fost 23-21şi antrenorul Dunării, Aihan Omer, a început să se agite pe margine, îndemnându-şi jucătorii să atace. Reşiţenii s-au ţinut pe poziţii, au intrat şi Pîrîianu şi Bahan, acesta din urmă reuşind, pe final, trei goluri extrem de importante. S-a terminat 28-25, în faţa unui public extrem de entuizast, undeva la 1.000 de oameni prezenţi în tribună.

HC Adrian Petrea: Shota Tevzadze – Lucian Ignat, Mihail Huta (1), Ilie Vaidasigan (5), Tiberiu Popovici, Cristian Lela (9), Mihai Rohozneanu (1), Florin Dospinescu (3), Eremia Pîrîianu, Dusan Trifkovic, Marius Bahan (3), Ioan Stan (6).

Antrenor: Adrian Petrea

Dunărea Călăraşi: Valeriu Erhan, Iulian Andrei, Vadim Brazhnyk – Roman Zacaciurin, Constantin Ignat, Răzvan Gavriloaia (4), Mateaş Gaiţă (1), Alin Şania (8), Adi Mitrea, Sabin Ignat (1), Saşa Yuzhbabenko, Vladimir Carali (5), Anatoli Bulov (2), Oleg Kumogorodsky (2), Pavlo Gurkovsky (2).

Antrenor: Aihan Omer

Arbitru A: Sebastian Mîrza (Cluj), Arbitru B: Cristian Nedelea (Cluj)

 

Celelalte rezultate din etapa a 4-a:

Dinamo Bucureşti – Danubius Galaţi 40-24 (20-10)

HC Odorhei – HC Vaslui 29-28 (14-14)

Poli Timişoara – CSM Ploieşti 29-26 (18-12)

Steaua Bucureşti – HCM Minaur Baia Mare 29-29 (17-16)

Două meciuri se dispută săptămâna viitoare:

CSM Bucureşti – CSM Focşani (Luni, 7 sept.)

Potaissa Turda – Energia Tg. Jiu (Miercuri, 9 sept.)

 

Clasament după etapa a 4-a (incompletă):

1. HC Odorhei   12 p

2. Dinamo Bucureşti 10 p

3. Steaua Alexandrion Bucureşti 10 p

4. CS HC Adrian Petrea Reşiţa 10 p

5. CSM Bucureşti 9 p

6. AHC Dunarea Călăraşi 9 p

7. CH CSU Politehnica Timişoara 6 p

8. HC Vaslui 4 p

9. ACS Energia Tg. Jiu 3 p

10. HCM Minaur Baia Mare 2 p

11. CSM Ploieşti 0 p

12. AHC Potaissa Turda 0 p

13. CSM Focşani 0 p

14. CSU Danubius Galaţi 0 p

Powered by Jasper Roberts - Blog