Menu

Articol

Reșițenii vor fi consultați în privința dezvoltării municipiului

Timp de o lună, 15 octombrie - 15 noiembrie,  Primăria Municipiului Reșița organizează o consultare publică amplă, cu scopul de a obține informații esențiale despre populația orașului și de a afla opiniile cetățenilor referitoare la obiectivele de dezvoltare a municipiului. Studiul de cercetare publică se va desfășura la domiciliul subiecților și nu se va realiza după un program fix.

Majoritatea întrebărilor au răspunsuri prestabilite, interviurile fiind față în față cu o persoană adultă din familie. Toate informațiile obținute sunt secrete, protejate de lege și vor fi utilizate doar în scopuri statistice.

Recensământul va oferi informații despre toți cetățenii care au domiciliul în oraș, inclusiv despre cei plecați temporar la muncă, la studii în străinătate sau în alte localități din țară. Vor fi luați în calcul și cetățenii străini sau cei fără cetățenie, care au reședință temporară în oraș, dar vor fi excluși cei aflați în vizită la rude, prieteni și cunoscuți și cei aflați în interes de serviciu pe termen scurt.

De asemenea, prin intermediul acestui studiu de cercetare se dorește consultarea populației cu privire la cele mai importante obiective de dezvoltare a municipiului (anveloparea blocurilor, reintroducerea tramvaiului, funicular, turism etc.).

Foto: europedirectbacau.ro

Powered by Jasper Roberts - Blog