Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a lansat la începutul acestei săptămâni, cea de-a doua etapă a Campaniei Naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!”. Astăzi, 23 august, subsecretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Victor Ionescu, a prezentat cele mai importante elemente ale campaniei naționale autorităţilor judeţene şi locale.
Sala de Şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin a găzduit această întâlnire la care au participat primari din mediul rural, dar şi senatorul Ionuţ Chisăliţă, subprefectul judeţului, Cătălin Ionuţ Hogea, vicepreşedintele Consiliului Judeţan, Flavius Nedelcea şi reprezentanţi ai ITM Caraş-Severin şi AJOFM. „Este pentru prima dată când se întâmplă ca reprezentanţii unui minister să vină în teritoriu pentru a informa cetăţenii şi autorităţile”, a spus senatorul Ionuţ Chisăliţă.
Nicolae Novăcescu, primarul comunei Cornereva s-a aflat printre invitaţii de astăzi, acesta a precizat că: „avem un număr mare de cetăţeni care lucrează în străinătate. Este bine de ştiut că reprezentanţii ministerului sunt gata să-i ajute sau să le asculte problemele cu care se confruntă. Noi îi sprijinim cu tot ce putem, iar de astăzi înainte le fom prezentanşi noile informaţii”.
Victor Ionescu, subsecretarul de stat, a vorbit despre obiectivele campaniei care se adresează adulților, cu precădere muncitorilor sezonieri și are drept scop informarea românilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când decid să lucreze, să studieze sau să se stabilească peste hotare.
Reprezentanţii ministerului au precizat faptul că edilii ar trebui să se implice şi mai mult în viaţa cetăţenilor, iar dacă au informaţii că din comunitatea lor sunt pe cale să plece mai multe persoane la lucru în străinătate, este de preferat să îi consilieze cu prijire la riscurile la care se expun.
Prima etapă, dedicată tinerilor interesați să studieze sau să lucreze în străinătate, s-a desfășurat în perioada mai-iunie 2018.