Articol

Am citit aseară despre un studiu (realizat de platforma de mobiliare Storia.ro şi agenţia D&D Reseach), din care rezultă că Reşiţa se situează pe primul loc într-un top al oraşelor în care se trăieşte rău! Instituţiile au realizat un studiu şi pe cartierele din oraşe, iar acolo, pe locul trei la trăit rău se situează Calea Caransebeşului, numită de reşiţeni, cu cinism, Catanga. Din câte am înţeles, studiul este unul sociologic, care măsoară calitatea vieţii în funcţie de declaraţiile pe care le fac cetăţenii despre locul în care trăiesc. Este un studiu din acela în care, pe vremuri, nu credeam. Nu credeam pentru că, de exemplu, mie mi se schimbă stările destul de des, uneori sunt entuziast, alteori plictisit, mai sunt şi obosit sau nervos, mai sunt şi vesel fără motiv, şi mă gândeam că, tot aşa, fiecare cetăţean răspunde la sondaje în funcţie de starea de moment. Dar vezi bine că o stare de moment, cu altă stare de moment, cetăţean cu cetăţeană, luaţi la un loc de pe o plajă largă de cetăţeni, dau măsura destul de obiectivă a unei stări generale.

Şi iată ce rezultă din răspunsurile oamenilor de prin oraşele României, că cei mai dezavantajaţi din punctul de vedere al costului vieţii se declară locuitorii din Reşiţa, urmaţi de cei din Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Călăraşi, Botoşani şi Brăila. La polul opus, adică la cei care se simt bine în oraşele lor, pe primul loc este Braşov, oraş urmat de Cluj, Oradea, Sibiu, Piteşti, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Bucureşti şi Iaşi.

Cercetare ştiinţifică?! Probabil că da. Dacă locuitorii aşa spun, aşa simt, înseamnă că aşa este! Practic, nu cred că reşiţenii sunt cei mai prăpădiţi şi mai năpăstuiţi orăşeni de pe terestrul României. Dar constat că sunt cei mai nefericiţi. De fapt, este vorba despre un barometru al nefericirii. De care am luat act din atâtea şi atâtea afirmaţii făcute de oameni, culese din presă şi de pe feisbuc. Peste tot se vorbeşte despre Reşiţa, un oraş trist cu oameni trişti. Şi, drept completare, vine explicaţia: Reşiţa nu mai e ce-a fost odată! Adică, peste starea de tristeţe şi disconfort, mai vine şi frustrarea că Reşiţa a căzut din vârful ierahiei oraşelor cu cea mai puternică industrie. Această frustrare a fost transmisă deja peste o generaţie şi peste ea nu putem trece. Sincer să vă spun, cred că această boală a tristeţii ne împinge şi mai jos, tot mai jos!

Ştiţi, scriam zilele trecute despre singurătate şi am ajuns la concluzia că, în principal, nu devii trist pentru că eşti singur, ci rămâi singur pentru că eşti trist.

Ce să mai zic, am tot încercat să găsesc şi să vorbesc despre motive de bucurie şi de mândrie reşiţeană. Dar într-o atmosferă tristă şi dezolantă, manifestările acestea sună strident, te fac să pari un nebun inconştient care se hlizeşte la un parastas. Aşa că, dacă reşiţenii aşa zic, aşa este!

Dacă stau şi mă gândesc, exagerând un pic, aş putea spune că primarul Nelu Popa e singurul cetăţean fericit într-un oraş trist. Se bucură că a adus un film la Reşiţa, despre Reşiţa, că va planta platani pe marginea drumului, că a stat de vorbă cu nişte investitori.