Menu

Articol

Reşiţeanul Marian Apostol a ajuns la capătul pelerinajului pe El Camino!

Marian Apostol

Reşiţeanul Marian Apostol a ajuns la capătul drumului! Al unui drum greu, frumos, fierbinte, rece, real, spiritual. În data de 25 mai, a.c., Apostol pleca din Franţa, din partea estică a Munţilor Pirinei, pentru a parcurge aproximativ 800 de kilometri pe picioare, pe drumul pelerinilor, cunoscut sub numele de El Camino sau Camino Grande, drum parcurs de Sfântul Iacob în urmă cu 2000 de ani.  În această dimineaţă. Marian Apostol a intrat în oraşul Santiago de Compostela, situat în apropiere de coasta spaniolă a Atlanticului.

La primele ore ale zilei, Marian Apostol a notat pe pagina sa de Facebook următoarele cuvinte:

„După 29 de zile și peste 800 km, azi la 7,30 am intrat în Santiago de Compostela! Urmează aspecte administrative, slujba de la ora 12, desfășurată în cinstirea pelerinilor, și apoi vizitarea orașului!”

Ziua şi povestea… pe Facebook

A ajuns aşa de devreme în oraşul Sfântului Iacob, pentru că, astăzi, a pornit la drum, la ora 5, în zori, iar pentru această ultimă zi şi-a lăsat numai 12 kilometri de parcurs. În zile „obişnuite” a parcurs şi peste 30 de kilometri.

Pelerinul reşiţean a ţinut un jurnal cu notiţe zilnice pe care le-a publicat în fiecare seară pe Facebook. Astfel, pe drumul său, Apostol a fost însoţit de sute de prieteni, de cunoscuţi sau de noi prieteni, care i-au citit notele şi au trăit împreună emoţiile fiecărei etape.

Solitar sau solidar?

După ce a pătruns în oraş, Apostol ne-a declarat:

„După 29 de zile am ajuns acum în faţa grandioasei Catedrale din Santiago de Compostela, regiunea Galicia, clădită după spuse pe mormântul apostolului Iacob. Dealtfel aceasta a fost certificată și recunoscută de Episcopie și Papă prin găsirea relicvelor apostolului. Este practic încheierea unui proiect personal care, în prima faza s-a dorit a fi unul solitar! Numai că lucrurile s-au aranjat astfel încât el s-a derulat sub semnul solidarității! Am rămas surprins să observ entuziasmul cu care a fost susținut acest demers de către oameni din Reşiţa, dar și din multe alte locuri din ţară! Atunci am decis să răspund acestei solidarități prin redactarea zilnica a unui fel de jurnal care să cuprindă observațiile mele zilnice cu privire la ce reprezintă El Camino, atât din perspectivă spirituală cât și din perspectiva relaționării umane. Am încercat să văd, să înțeleg, să explic spiritul Camino, cel care atrage anual oameni din toate continentele, oferindu-le speranţă contra unor mari eforturi, care paradoxal generează pe lângă multă durere și o imensă satisfacție!”

Rugăciuni, umilinţă,... elasticitate

Conform mărturisirii lui Apostol, unul din momentele cele mai grele de pe drum a fost în ziua a 23-a, când a pornit să cucerească un munte de pe traseu, situat între Trabadelo şi Hospital da Condeasa, când, plin de orgolii şi încredere trufaşă, a păşit în pas vioi pe potecile de munte şi, fără niciun avertisment, a fost fulgerat de o durere atroce în muşchiul femural stâng. „O durere insuportabilă, care m-a pus în genunchi”, a spus Apostol. Dar, s-a vindecat cu rugăciuni şi cu un bandaj elastic. A mai mărturisit atunci că a învăţat „lecţia umilinţei”, care l-a scos din impas. „Înțeleg că prin interacțiunea cu energiile acestui drum am mai primit o lecţie de care aveam nevoie ca să pot ajunge la capăt: Lecția umilinței!”, a mai consemnat atunci Apostol. Durerea a mai revenit, însă, nu atât de puternică.

Satisfacţie şi nostalgie

În ciuda satisfacţiei şi a sentimentului de împlinire, Marian Apostol ne-a mărturisit că îl încearcă şi un neaşteptat şi copleşitor sentiment de regret. „Am încheiat un drum pentru care m-am mobilizat, pe care l-am trăit intens. Fiecare etapă era suportul pentru un nou obiectiv, pentu încă o porţiune de drum de cucerit, cu pregătiri minuţioase, cu gânduri, cu planuri, cu reculegere sau discuţii cu alţi pelerini. Acum, parcă mă încearcă întrebarea: şi mâine, mâine ce am de făcut?!”, ne-a mărturisit Apostol.

În sfârşit, pentru ziua de mâine a găsit ceva de făcut, va călători, împreună cu prietenul său Costică din Neamţ, de data aceasta cu autobuzul, până la Finisterre, aşa-zisul capăt al lumii, pe ţărmul Atlanticului. Conform „compostelelor”, documetele care certifică parcurgerea drumului, Marian Apostol a străbătut pe picioare 799 de kilometri. În realitate, cu abaterile din drum pentru vizitarea unei biserici, a unui monument, cu unele rătăciri şi întoarceri din drum, a parcus în jur de 825-830 de kilometri.

Drumul, casa şi politica

După un scurt sejur la Barcelona, la începutul săptămânii viitoare, Marian Apostol va reveni la Reşiţa. „Voi fi acelaşi om, dar nu cred că voi mai pune atâta patimă în politică”, ne-a mărturisit, mai în glumă, mai în seriso, Apostol care, în ciuda concentrării orientate spre drumul iniţiatic, s-a informat tangenţial şi despre mersul politichiei în România.

 

 

Powered by Jasper Roberts - Blog