Menu

Articol

Rinocerul şi şurubelniţa! Cine va fi preşedinte în Caraş-Severin?

Noul Consiliu Judeţean Caraş-Severin va fi instalat, mâine, vineri, 24 iunie. Consilierii judeţeni vor depune jurământul, apoi, se va alege, prin vot secret, preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi. În ziua acordării certificatelor doveditoare de consilieri, lucrurile păreau clare. PSD-ul, prin vocea preşedintelui judeţean de partid, Ion Mocioalcă, a anunţat alianţa cu UNPR-ul şi cu PMP-ul, ceea ce le asigura majoritatea în consiliu şi autoritatea de a alege conducerea Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Chiar s-au făcut şi fotografii „sugestive” de grup, cu viitoarea conducere: Silviu Hurduzeu (PSD) - preşedinte, Mihai Bona (UNPR) - vicepreşedinte, Ionuţ Popovici (PMP) - vicepreşedinte.

Numai că, de atunci încoace, negocierile nu au mers cum s-a anunţat în momentul festiv. Acum, preşedintele UNPR Caraş-Severin, Ioan Tabugan, anunţă, clar şi fără echivoc, că UNPR-ul s-a aliat cu liberalii. Decizia a fost luată la nivel naţional, lucrurile sunt, deocamdată, fără întoarcere. Alianţa PNL-UNPR va funcţiona în toate consiliile locale şi judeţene din ţară. Ion Tabugan spune că PSD-ul nu a fost corect cu UNPR-ul, nu numai acum, ci şi în ultimii patru ani, când i-a ţinut ca pe a cincia roată la căruţă, fără să le acorde importanţa cuvenită. „Şi-au bătut joc de noi!” spune Tabugan, precizând că, în schimb, la liberal, progresiştiii au găsit „o poartă deschisă şi parteneri corecţi, care au pus cărţile pe masă, fără ascunzişuri”.

Această alianţă, despre care s-a mai vorbit, însă doar la nivel de „informaţii pe surse”, iată devine publică şi stârneşte emoţie politică în Caraş-Severin. De altfel, nu numai în Caraş, ci şi în toată ţara, pentru că sunt destule locuri în care UNPR-ul poate schimba balanţa majorităţii.

Numai că, în Caraş-Severin, suspansul nu numai că rămâne, ci se ridică la cote arzătoare. Pentru că PMP-ul încă nu şi-a anunţat opţiunea finală. Dacă, totuşi, popularii lui Băsescu, optează să sprijine PSD-ul, pot face majoritatea în Consiliul Judeţean, cu un singur vot peste alianaţa PNL-UNPR. O majoritate fragilă, dar, majoritate. Problema e că alianţa PSD-PMP pare contra naturii, ar fi ca şi căsătoria între un rinocer şi o şurubelniţă! Nu ştiu cum se vede de pe Lună alianţa lui Liviu Dragnea cu Traian Băsescu, însă, de aici, din Caraş-Severin, se vede ca dracu’!

Deci, bătălia e aprigă şi cred că în birourile politice din judeţ şi din ţară, nu se va dormi la noapte.  Însă, după cum s-a înclinat balanţa zilele acestea, între Marcel Vela şi Silviu Hurduzeu, prima şansă, iată, zic eu surprinzător, îi revine lui Marcel Vela! Aşa, la o estimare de amator, astăzi, la cota pariurilor Marcel Vela are 2 la 1, în faţa lui Silviu Hurduzeu.

Powered by Jasper Roberts - Blog