Menu

Articol

Românii din Germania s-au mobilizat pentru găsirea reșițeanului dispărut fără urmă

Prietenii și cunoscuții lui Dragoș Burileanu, dispărut fără urmă la sfârșitul lunii septembrie, s-au mobilizat exemplar și, astăzi, au împânzit orașul Essen cu fotografiile acestuia, în speranța că cineva îl va recunoaște și va oferi cea mai mică informație despre el.

Potrivit familiei din Reșița, prietenii lui Dragoș din Germania și-au dat întâlnire în Essen, orașul din care Dragoș a trimis ultimul său mesaj pe Facebook, cerând ajutor. Ei au străbătut orașul de la un capăt la altul, au lipit afișe și au stat de vorbă cu localnicii. Mai mult, au înființat un grup pe Facebook și țin legătura între ei.

Din păcate, solidaritatea de care acești tineri dau dovadă nu este suficientă. Din spusele lor, au fost la o secție de poliție din orașul german, de unde li s-a transmis că autoritățile din țara noastră nu luaseră nici până astăzi legătura cu poliția germană, caz în care aceasta nu poate să demareze acțiunile pentru căutarea lui Dragoș. Fratele său din Reșița spune că  pe adresa Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin s-a depus o sesizare legată de situația creată, dar nu știe ce s-a întâmplat mai departe cu scrisoarea sa.

Reamintim că Dragoș Burileanu are 29 de ani și a plecat, la sfârșitul lunii iunie, la muncă în Germania, la un prieten care deține o firmă de curierat.

În weekend-ul din 24 septembrie a mers cu mașina la prietena sa, Cristina, care lucrează de un an în Hamburg. În 26 septembrie s-a întors acasă, iar, când l-a sunat Cristina, a spus că mai are 100 de kilometri până la reședința sa. A fost ultima conversație dintre cei doi, el aflându-se într-o benzinărie. A doua zi, tot seara, a postat un mesaj cum că ajunsese în Essen, la 300 de kilometri de traseul pe care ar fi trebuit să-l urmeze, și că i s-a furat mașina cu acte cu tot.

Vineri, 29 septembrie, a fost interceptat pe Facebook de o rudă ce locuiește în Germania, cerându-i ajutorul. Și-au dat întâlnire, în Essen, în fața unei societăți de asigurări, însă nu s-au întâlnit. Practic, acela a fost momentul în care a dat ultimul semn de viață.

Powered by Jasper Roberts - Blog