Ne-am trezit cu zăpada la ușă. E un dar divin primit de Ziua Națională a României. Ziua noastră a tuturor. Și a celor care au rămas să trăiasca în locul în care s-au născut, copilărit și împlinit, și a celor care nu au avut de ales și au plecat să stea departe de casă pentru a supaviețui ori pentru a trăi așa cum au visat mereu. Și unii, și alții aparțin unei singure Românii.
1 Decembrie este și Ziua Națională a celui care are cămara plină, dar și a celui căruia soarta i-a fost potrivnică. Și a celui care este pe picioarele lui, și a celui care acum face primii pași în viață, descoperă lumea și se bucură de prima zăpadă. Ziua de 1 Decembrie e importantă atât pentru susținătorii lui Klaus Iohannis și Dacian Cioloș, cât și pentru cei care au ales să meargă alături de PSD, Victor Ponta și Liviu Dragnea, de PMP și Traian Băsescu, cât și pentru cei care au încredere în USR și Nicușor Dan ori în ALDE și Călin Popescu Tăriceanu. 1 Decembrie este ziua în care, o dată în an avem senzația că trăim și simțim cu toții românește. Că fiecare dintre noi are conștiința că aparține unui popor care rareori în istorie a fost unit și animat de aceleași aspirații. Care mai tot timpul s-a amăgit, nimic altceva. Până și în această zi în care declarațiile despre patriotism curg gârlă, unii se văd mai buni decât ceilalți. Mai virtuoși și mai români decât sunt percepuți în realitate.
Sunt lucruri pe care nu le înțelegem, dar pe care le acceptăm. Ne revoltă, dar le trecem cu vederea de dragul unei vorbe cu care omul simplu a stat la masă de-a lungul vremurilor: alt rău să nu fie. Da, alt rău să nu fie, dar nu e normal să punem România la colț ca pe un copil rău, pentru prostiile pe care fac alții în grădina de la Cotroceni, pe holurile Palatului Victoria, fie că își spun de stânga, fie că se cred de dreapta. Chiar dacă nu este perfectă, chiar dacă uneori ne face să plecăm din ea, cu pumnii strânși de furie și buzele murmurând de nedreptățile la care suntem martori, o iubim. Sau, cel puțin așa îmi place să cred. Nu în mod declarativ ori din ipocrizie. O iubim și o așezăm în același rând cu mama, iubita ori copiii.
La mulți ani România!
RSS Feed