Menu

Articol

România și submultiplii ei

Geografic, România este una singură, întinzându-se de la Horodiștea, acolo unde se agață harta în cui, și până la Zimnicea, cea mai apropiată de granița cu Bulgaria, de la Sulina, în extremitatea estică, până la Beba Veche, localitatea cea mai „occidentală”.

De câțiva ani, să tot fie 25, ea s-a împărțit, pe criterii artificiale, în România lor și în România noastră. Din prima categorie fac parte politicienii și înavuțiții. Aceaștia din urmă, cu excepțiile de rigoare, se împarte în hoți și escroci. Și unii, și alții au ajuns milionari în euro prin tot felul de inginerii financiare. Mulți dintre ei s-au aflat, și încă sunt, în cârdășie cu politicienii. S-au susținut unii pe alții, dându-și mânile pentru toate fărădelegile tranziţiei. Au pus la pământ simbolurile industriei românești, au cumpărat fabrici și uzine la prețul unui apartament și au devalizat bănci. Cu toate acestea, nu mulți dintre ei au răspuns pentru faptele lor. Dar și mai puțini au ajuns la închisoare. Ceea ce e și mai grav, chiar dacă ajung să îmbrace hainele vărgate, fac doi-trei ani de pârnaie, însă prejudiciul rămâne.

Cealaltă jumătate este România noastră. A oamenilor normali, plătitori de impozite și taxe. A celor care au trăit iluzia schimbării, a intrării în normalitate. E o jumătate de Românie dezbinată de cei care ne conduc, cu unii care beneficiază de majorări consistente de salarii și primesc wouchere de vacanță și cu alții care doar visează la așa ceva. O Românie cu tineri care pleacă afară în căutarea unui loc de muncă bine plătit, dar și cu pensionari. Cu foarte mulți pensionari. Chiar mai mulți decât cei care lucrează. Unii dintre ei sunt beneficiari de pensii speciale, iar alții, cei mai numeroși, abia trăiesc de pe o zi pe alta. Cu toate acestea, acceptă să fie masa de manevră a politicienilor în campaniile electorale, să stea cuminți în fața televizorului, să se tânguiască fără să-i ia cineva în seamă.

Nu am pus la socoteală cel mai mare multiplu al României mari. Al celor care s-au împrăștiat ca potârnichile peste tot în lume. Huliți de unii și respectați de alții, în funcție de interese și vremurile trăite, însă cu toții purtând în inimi nostalgia copilăriei și a vremurilor ce nu se vorm mai întoarce.

Powered by Jasper Roberts - Blog