Între invitații speciali prezenți astăzi la Reșița, cu prilejul lansării lui Nelu Popa-Tăițelu la Primăria Reșița și a lui Marcel Vela la Consiliul Județean Caraș-Severin, s-a aflat și cunoscutul om de afaceri și alpinist timișorean, Romeo Dunca. Între altele, Dunca a povestit întâmplări legate de întâlnirile lui cu oamenii politici din județ, Sorin Frunzăverde, Marcel Vela și Ion Mocioalcă.
Dacă față de primii doi a avut un discurs mai temperat în privința sprijinului pe care aceștia i l-au dat în vederea implementării proiectului său turistic de pe Muntele Mic, când a fost vorba de Ion Mocioalcă, prietenul lui Nelu Popa-Tăițelu a relatat o istorioarădin acele vremuri.
„M-am certat cu toată lumea. Cu prietenii, cu oamenii politici. Nu mai vorbesc de familie, dar nu am renunțat. Un reprezentant politic al acestui județ, puternic, (pauză prelungă) hai că nu am teamă de nimic, de domnul Mocioalcă este vorba, m-a chemat la dânsul să-i explic proiectul. La vremea respectivă era în măsură să mă sprijine, pentru că primarul de la Turnu Ruieni era din PSD. Mi-a spus: «Romeo, hai să vedem ce putem face pentru tine ca să faci acest proiect pe munte. Da, eu te ajut, o să te ajute primarul de la Turnu Ruieni». Dar mi-a pus o condiție: să-i dau o parte din părțile sociale ale firmei care dezvoltă acest proiect, să i le dau lui. Nu direct, ca să nu se afle, ci o să-mi dea un om de încredere, unul Bejeriță, să mă asociez cu el! Să devin asociat cu Bejeriță și el mă ajută să semneze și primarul de la Turnu Ruieni, că o să primesc și fonduri… Să fie și el acolo acționar“.
Dunca nu s-a oprit cu povestitul aici și a continuat să depăne amintiri despre acea întâmplare, afirmând că răspunsul său a fost ca al unui om de afaceri care știe cât de greu se câștigă banul și nu al unui profitor emanat de sistem.
„În acel moment m-am supărat și i-am spus că aici nu se împart bani, că dacă vrea îi dau tot, numai să facă ceva. I-am spus ceva, cred că de mamă, și nu am devenit asociat cu Bejeriță. Și bine am făcut, pentru că acum aș fi dat explicații la DNA. Știți că domnul Bejeriță a fost găsit cu vreo 10 milioane de euro! Cash! Eu nu am văzut mai mult de 100.000 de euro niciodată și facturez lunar 4 milioane. Dar am și 800 de angajați la care le asigur salariile. De asta am venit, să nu cumva să ajungă Mocioalcă! Eu cunosc diferența dintre ei! Mi-e teamă să nu ajung la mâna celui care a vurt să câștige pentru el, nu pentru județ”,
Mărturisirea lui Dunca a continuat pe același ton pesimist în privința viitorului, în cazul în care PSD și Ion Mocioalcă vor câștiga președinția CJ Caraș-Severin: „Mi-e frică să nu cumva să ajungă altul decât Marcel Vela, care are și el fixurile lui, dar care dorește să se facă ceva. A avut puterea să mă facă să mai cheltui ca un prost încă un milion de euro, să montez o instalație care stă de trei ani pentru că nu s-a realizat racod electric. Asta deși am semnat de trei ani contractul cu Consiliul Județean. Probabil că se va realiza dacă va veni Marcel Vela la Consiliul Județean!