Menu

Articol

Romulus şi Remus, în variantă liberală

Liberalii din Caransebeş au un nou preşedinte. Cel mai tânăr de după 1989. Atât de tânăr, încât unii cârcotaşi se întreabă dacă nu cumva era mai potrivit ca el să fi condus organizaţia de tineret de la nivelul municipiului. Sigur că nu, pentru că la bază Andrei Ungur nu este liberal. Pe el l-au adus alţii de mână în PNL pe când trecuse deja de vremea speranţelor în politică. De ce l-au adus? Simplu: să nu rămână fără partid căci, dacă PDL nu s-ar fi desfiinţat, cu totul altfel ar fi stat lucrurile astăzi.

Alţii, poate chiar mai cârcotaşi decât primii, cred că noul preşedinte e complet străin de statutul partidului. Nu pentru că n-ar fi în stare să-l memoreze ca pe poezie, ci pentru că până acum nu i-a folosit la nimic. Nici când a intrat în PNL, şi nici când a fost numit city manager. Şi, cum nici în visele sale cele mai excentrice nu s-ar fi văzut lider de organizaţie PNL în singurul oraş din judeţ în care nici PSD, nici alte partide nu au câştigat primăria, ar fi fost un nonsens să-l fi citit măcar. Că vorba aia: cine mai citeşte în ziua de astăzi o carte, ca să nu mai vorbim de un regulament de funcţionare al unui partid?

Andrei Ungur are onoranta misiune de a arăta ce poate şi de a nu se face de râs. Sigur, nu-i va fi uşor. Mai ales în faţa unor liberali cu orgoliul rănit, trecuţi pe linie moartă în ultimul timp, care au vechime în partidul Brătienilor aproape câţi ani are el de viaţă. Este greu să te impui, mai ales atunci când îţi lipseşte exerciţiul vorbirii fluente. Chiar dacă există varianta privitului în oglindă, ca să prinzi curaj, nu-i acelaşi lucru ca atunci când vorbeşti în faţa a zeci, sute de oameni pe care trebuie să-i convingă să te voteze. Dar, vorba unui confrate, Andrei Ungur poate exersa şi varianta cu oglinda, imaginându-şi că se află la prezidiul unei adunări.

Dar cel mai dificil îi va fi cu fostul preşedinte, primarul Felix Borcean. Cei doi erau priviţi precum Romulus şi Remus în variantă gugulană. Oricâtă susţinere ar avea din partea unora, Andrei Ungur nu-l poate urechea pe primarul căruia i se subordonează de peste doi ani. După ce ani de zile au băut la Protocol suc şi apă minerală, au împărţit cafeaua, grisinele şi ţigările şi s-au sfătuit cum să-i faulteze pe unii, pe alţii, poate chiar şi pe Marcel Vela, este greu să-l pui acum la respect pe Felix Borcean. Să-l sancţionezi din două în două săptămâni cu mustrare, avertisment scris, suspendare şi excludere. Andrei Ungur se află, dacă vreţi, între ciocan şi nicovală. Dacă se va dovedi patetic în relaţia cu Felix, are toate şansele să revină la starea de dinainte de numirea pe funcţie, iar dacă va face pe durul cu acesta, va pierde în plan personal. Depinde de el şi de ceea ce simte, în condiţiile în care Caransebeşul e un târg în care toată lumea se salută cu toată lumea, iar bârfele fac parte din cotidian.

Va trebui să aleagă şi să se împace cu gândul că nu va face tot ce gândeşte. Felix Borcean nu a înţeles acest lucru şi a căutat-o cu lumânarea, iar consecinţele nu au întârziat să apară.

Powered by Jasper Roberts - Blog