Articol

Teatrul de Vest Reşiţa a prezentat, aseară, la Palatul Cultural, premiera spectacolului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Sala arhiplină, aplauzele la scenă deschisă, momentele de fior şi râs, momentele de linişte adâncă, de stupefacţie, de emoţie, dau dimensiunea unui succes! Au fost şi momente (multe) în care „nebunul” Mac, colegii săi de salon şi fetele vesele, i-au făcut pe spectatorii pudibonzi să tresară cu sfioşenie la replicile şi gestica explicit sexuală. Dar, acesta e Mac, acesta este nebunul care iubeşte libertatea absolută, aceasta este povestea rebelului pe care îl iubim până la un moment dat, ne solidarizăm cu el (până la un moment dat), dar nu putem fi ca el! Noi, spectatorii cuminţi, nu putem fi McMurphy, nu că nu ne-ar plăcea, dar ştim că astfel de „nebuni” sfârşesc întotdeauna tragic. Astfel de nebuni trăiesc liber, iubesc liber, nu îşi securizează relaţiile, nu vor să se pună bine cu „cei de sus”, îşi aleg prietenii instinctiv şi merg cu ei de mână până la moarte. Mac nu trăieşte în nicio religie, cum s-ar spune, „n-are niciun Dumnezeu”,  pentru că oficiază în mod natural religia libertăţii. Şi aceasta, să recunoaştem, sperie şi deranjează.

Nu mai reluăm toată povestea, aceasta fiind arhicunoscută din celebra carte şi celebrul film, „One flew over the cuckoos’s nest” (care, mot à mot, s-ar traduce „Un zbor deasupra cuibului de cuc”). Doar subliniem faptul că spectacolul, pus în scenă de regizorul Marius Oltean, este în fapt, o adaptare realizată după chipul şi asemănarea filmului, ceea ce a creat şi multe probleme regizorale, povestea fiind desfăşurată pe secvenţe scurte, care trebuiau, mereu şi mereu, reîncărcate cu tensiune dramatică. Legăturile dintre secvenţe au fost rezolvate mulţumitor.

Dan Mirea, în rolul uriaşului McMurphy, uriaş ca dimensiune tragică, uriaşul-locomotivă, care determină şi trage după el toată povestea, a reuşit, în mare măsură, să fie convingător, să-şi depăşească limitele, fiind, pe alocuri, furtună, pe alocuri, bufon, aşa cum cere personajul. Să ne înţelegem bine, Dan Mirea este un actor extrem de talentat, care, de exemplu, a fost genial într-un spectacol bun, „Durata medie de viaţă a maşinilor de spălat”, şi a fost foarte bun într-un spectacol genial, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Sunt roluri şi roluri. Unele ţi se potrivesc mănuşă, la altele trebuie să te mai forţezi. Dar, a fost bine.

 Camelia Ghinea, în rolul sorei-şefe, Ratched, sora şefă din ospiciu care întruchipează gardianul-şef al „lagărului de concentrare”, de fapt, un rol aproape la fel de mare şi important ca cel al lui Mac, întregul conflict desfăşurându-se în jurul celor două personaje, reuşeşte să crească, treptat, în dimensiune, dezvelindu-şi răutatea organică, până spre final. Merită dezvăluită şi o întâmplare din spatele a ceea ce se vede pe scenă, aceea care a obligat-o pe Camelia să poarte un pantof de ghips pe un picior. Nu a fost o găselniţă regizorală, aşa cum au crezut unii, pentru a explicita, cumva, infirmitatea psihopatologică a sorei-şefe, prin infirmitatea fizică. Deşi, susţinem că rigiditatea mersului, cauzată de bocancul de ghips, a ajutat personajul să fie mai ameninţător, altfel, Camelia fiind o dulce. Aşadar, pantoful de ghips a fost pus pe piciorul Cameliei Ghinea ca urmare a unui accident petrecut la repetiţii, în care actriţa şi-a luxat glezna.

Să mergem şi la nebunii din ospiciu. Personaje colorate, vii, expresive. Aici, trebuie să menţionăm că Teatrul de Vest Reşiţa a descoperit un mare actor! Pe Răzvan Ciocoi, în rolul tragic al lui Billy Bibbit. Răzvan este atât de expresiv în gestică şi vorbe, încât îl vezi şi îl simţi în toate momentele spectacolului. Îşi trăieşte nebunia atât de credibil şi de dureros, încât, şi atunci când tensiunea se crează în altă parte a scenei, ca spectator, îţi rezervi un colţ al ochiului pentru Billy.

Marius Tudor, foarte bun şi el, în rolul nebunului aristocrat, un intelectual spilcuit, personaj ce pozează în şeful sigur pe sine al grupului, fiind, însă, măcinat de complexe şi frustrări sexuale. La fel de bun, Sorin Fruntelată, cel mai nebun dintre toţi nebunii, cu apucături de copil întârziat, cu legănatul lui permanent, întrerupt de accese de veselie, de furie sau de disperare. O surpriză plăcută este Ionel Berdac, care îl întruchipează pe Martini, un nebun abulic, absent, preocupat de relaţia cu un prieten imaginar.

Mihai Panaitescu, marele şef indian, are o prezenţă convingătoare, îl ajută şi dimensunile pe potrivă cu personajul. Aceasta, deşi, are un rol dificil, acela de a asista imobil la toată nebunia din ospiciu, cam o jumătate din spectacol, pentru a „învia” la un moment dat, participând la o secvenţă specială din poveste, când nebunii se reunesc într-un emoţionant „cor al sclavilor”.

Fetele vesele, Andrada Samoilă şi Ana-Maria Cizler, îşi au rolul şi rostul lor, aduc în ospiciu nebunia lumii de fară, semn că nu e mare deosebire între „lagărul mic”, ospiciul,  şi „lagărul mare”, societatea omenească. Dar, nebunia fetelor este nebunia libertăţii, este nebunia acelor oameni care, după cum spuneam, îi deranjează pe cei care se supun orbeşte regulilor şi regulamentelor. Fetele dinamizează şi aerisesc două scene din spectacolul nebuniei, ce se petrece într-un spaţiu închis şi sumbru.

Mihaela Winter şi Florin Ruicu, personalul din ospiciu, sunt pitoreşti şi bine aşezaţi în personaje. Deşi au roluri minore, se văd bine. „Nu mă atinge! Sunt catolică!”, e replica spumoasă şi cu priză la public, a asistentei sorei-şefe, Mihaela Winter.

De remarcat este şi personajul tăcut, nebunul crucificat, care nu scoate niciun cuvânt, râde o singură dată, însă, prin solemnitatea prezenţei sale, capătă dimenisuni christice. E vorba despre Mirel Lovin, care debutează pe scena teatrului reşiţean.

„Zbor deasupra unui cuib de cuci”, în regia lui Marius Oltean, un spectacol bun, care, alături de „Angel”, probabil, sunt cele mai bune spectacole puse în scenă la Teatrul de Vest Reşiţa, anul acesta.