Să ajungi la această venerabila vârstă este cu adevărat o performanță care nu ține doar de întâmplare, ci și de un mod de viață cumpătat și, nu în ultimul rând, de optimismul fiecăruia.
În această perioadă a anului, în Reșița, zece persoane au împlinit nouă decenii de existență, ele fiind martore a unui veac de istorie pe aceste meleaguri ale Banatului Montan. Pe lângă căldura familiei și a apropiaților, cei zece nonagenari s-au bucurat și de vizita conducerii administrației publice locale. Felicitările și cuvintele frumoase adresate de reprezentanții primăriei au fost însoțite și de un premiu în valoare de 250 de lei, conform prevederilor HCL nr. 130/19 aprilie 2011.
Conducerea primăriei spune că astfel de astfel de acţiuni se organizează periodic, în semn de respect şi preţuire pentru nonagenarii Reşiţei.