Reprezentanţii ministerului educaţiei au prezentat astăzi, 5 noiembrie, inspectorilor şcolari judeţeni, trei apeluri de proiecte în valoare de peste 250 de milioane de euro. Obiectivul îl reprezintă finanțarea prin Programul Operațional Regional (POR) a investițiilor în infrastructura educațională din învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, din învățământul obligatoriu și din învăţământul profesional și tehnic. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, și ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, în cadrul unei videoconferințe cu inspectorii școlari generali din țară.
„Venim astăzi cu o veste bună, o veste pe care sistemul de învățământ preuniversitar o așteaptă: demarăm modernizarea infrastructurii educaționale din învățământul preuniversitar prin proiecte finanțate din fonduri europene”, a declarat ministrul Liviu Marian Pop.
Proiectele propuse spre finanțare vor avea în vedere investiții în construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaţionale pentru educația timpurie antepreșcolară (creșe) și preșcolară (grădinițe), pentru învățământul general obligatoriu (şcoli I-VIII, inclusiv nivelul clasei pregătitoare), respectiv pentru învăţământul profesional şi tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții (licee tehnologice şi şcoli profesionale). Pot depune cereri de finanțare prin sistemul MySMIS2014 unitățile administrativ-teritoriale, autoritățile publice locale, instituțiile administraţiei publice locale aflate în subordinea sau coordonarea autorităţii publice locale, în calitate de potențiali beneficiari. Intervalul în care pot fi depuse aplicațiile este 4 ianuarie - 4 mai 2018.
Vor putea primi finanțare proiecte de minimum 100.000 euro, a căror valoare cumulată se va ridica la maximum 110,2 mil. Euro, fonduri nerambursabile.