Articol

E ca o poveste de Crăciun! Şi, poate, chiar este! Sigur, în aprilie 1986, cînd am intrat eu pe uşa din faţă a gazetăriei, la FLAMURA, nu m-a pus regretatul Timotei Jurjica să „jur că voi scrie adevărul şi numai adevărul, aşa să-mi ajute Dumnezeu”!, dar era de la sine înţeles. Adevărul reprezintă Primul Amendament al Jurnalismului! Şi, totuşi, aserţiunea din titlu s-a discutat la acest sfîrşit de an la Facultatea de Jurnalism din Timişoara. Şi, chiar dacă nu s-ar fi discutat, realitatea ultimilor ani îmi demonstrează că jurnalismul şi jurnaliştii „clasici” au îmbătrînit şi ar cam trebui să meargă la „Dosarul C” al istoriei! E vremea celor care „fac lucruri” în această profesie. Aşa să-i ajute Dumnezeu! Dar, să revin…

Spuneam că enunţul din titlu e ca o poveste de Crăciun. Evident, povestea se axează pe personajul darnic şi blînd şi nu pe minciun mercantilă din spatele acesteia. Moşul te împinge „să dăruieşti”, mult şi scump, din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai scump, multiplicînd zerourile la cifrele de afaceri ale magazinelor. Sigur, pare o manipulare nevinovată şi chiar ne place să ne lăsăm purtaţi de poveste, ne poziţionăm clar de partea Moşului darnic, împărţind bucurie celor dragi.

Se întîmplă, însă ca în aceste zile să stea să izbucnească un război adevărat între Guvern şi corporaţii. Pentru că, ce e altceva decît un război OUG pe lăcomie? Este pentru prima dată cînd habar nu am cum să mă poziţionez! Din cîte am înţeles eu, OUG este dată pentru a îngheţa preţurile la energie şi a stopa creşterea ROBOR-ului (în funcţie de care se calculează dobînzile la creditele bancare). OUG ar fi necesară să stopeze anunţatele creşteri de preţuri la energie (gaz, electricitate), de la 1 ianuarie 2019, creşteri nejustificate, spune Guvernul, dar care se vor rostogoli în preţurile de producţie, transport, consum, mă rog, în întreg lanţul economic, producînd scumpiri şi inflaţie. Faptul că OUG nu e explicată decît DUPĂ adoptarea ei, îl înţeleg ca pe o măsură de protecţie, ca marile companii să nu se replieze…

Declanşarea acestui adevărat război deschide mai multe canale de discuţie, pe care doar le voi enumera, nu voi comenta deloc, lăsîndu-vă pe voi, 1,2 cititori cu răbdare, să comentaţi, eventual.

Primul se referă la sinceritatea demersului, deci, punem în discuţie credibilitatea clasei politice conducătoare, sau care doar chibiţează, în România. Lipsa credibilităţii este catastrofală. Fără credibilitate, nici un oştean nu-şi urmează comandantul şi nici o acţiune de criză nu poate avea succes şi supravieţuitori.

Al doilea pune în discuţie evoluţia noastră în ultimii 30 de ani, economică, în primul rînd. Din ţară exportatoare de produse şi tehnologie am devenit importatori de orice, am atras capital străin şi investiţii masive în modernizarea economiei, dar cu ce preţ? Cu preţul dezindustrializării forţate şi al externalizării resurselor. Astăzi, Statul Român nu mai poate avea o strategie de dezvoltare proprie, decît negociind cu marile corporaţii care conduc, de fapt, ţara. România nu e un caz singular. Peste tot în lume lucrurile stau la fel, actorii sînt aceeaşi, mijloacele similare, strategiile identice, în consecinţă să nu ne facem iluzii că deznodămîntul nu ar fi la fel! Această acaparare corporatistă a ţării ne-a plasat, însă, în Europa, lucru pe care l-am dorit din Decembrie 1989, libertatea de a alege, de a vedea etc.

Al treilea aspect pune în discuţie corectitudinea: este corect ca Ţara, pentru întregire căreia au luptat şi au murit milioane de români, să fie lăsată pe mîna străinilor? Străini care conduc, care sînt stăpîni la tine în ţară, care pot să prăbuşească Bursa cu 15 miliarde în cîteva minute, care pot să scumpească creditele pentru agricultură, fără ca TU să mai pui de un 1907? Oare, statul ăsta nu e al Românilor? Istoric vorbind, nu pentru asta au murit bunicii noştri? Oare Guvernul nu este obligat să recupereze Ţara, chiar cu sacrificii uriaşe, astăzi, pentru urmaşii noştri? Oare mai acceptă actuala generaţie jertfa şi privaţiunile uriaşe la care va fi supusă, izolarea totală, anatemele aruncate, poate chiar raptul teritorial? Blocajul economic, inflaţia, grevele şi mitingurile, luptele de stradă şi celelalte mijloace din manualul corporaţiilor? Apoi, se pune întrebarea: MERITĂ?

A patra temă de discuţie revine la oile noastre. Din titlu! Adevărul. Îl cunoaştem? Sîntem dispuşi să-l aflăm? Şi cît de dispuşi sîntem să-l acceptăm, să-l urmăm sau să ne fie bine alături de Moş Crăciun. Cine ar trebui să ne spună adevărul? Familia – prin lecţii de civilizaţie şi bun simţ, Şcoala – prin lecţii de patriotism, istorie, economie, mass-media – prin lecţii de civism, onestitate, adevăr? Adevărul e că nu mai avem de nici unele!

Este pentru prima dată cînd habar nu am cum să mă poziţionez. A te poziţiona presupune să iei atitudine, să combaţi, să aduci argumente. Lipsa de informaţie “din sistem” nu-ţi permite să faci o analiză corectă. Vrei, nu vrei, vei dezinforma, mai mult sau mai puţin. Vei minţii! Pe de altă parte, am eu dreptul de a încerca să abat din drum o întreagă generaţie? Vorba aceea: „să nu lăsăm adevărul să strice un articol bun”! Crăciun fericit!