Menu

Articol

Sala de sport din cartierul reşiţean Moroasa e gata sută la sută!

Construcţia Sălii de sport a Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, situată în cartierul Moroasa, e finalizată. „E gata sută la sută!”, ne-a declarat, astăzi, rectorul universităţii Andrade Bichescu. În aceste zile, dirigintele de şantier verifică dacă toate elementele prevăzute în proiect au fost respectate de către constructor, pentru ca în etapa ulterioară universitatea să semneze recepţia şi să autorizeze sala pentru funcţionare.

„Conform proiectului, cu tot cu amânări, sala de sport trebuia să fie gata de câţiva ani, însă evenimentele tragice de la clubul „Colectiv” au impus mai multe modificări şi dotări de securitate care nu au fost prevăzute în planul iniţial. Şi aceste modificări au fost realizate şi suntem gata să preluăm sala. Apoi o vom autoriza ISU. Din păcate, în proiect nu au fost prevăzute dotările sportive şi mobilierul aferent. Însă vom prelua sala şi am prevăzut bani din bugetul propriu pentru aceste dotări”, a precizat Andrade Bichescu.

„Va fi o bijuterie!”

„Sperăm ca de anul viitor să dăm sala noastră de sport în folosinţă. O să vedeţi, va fi o bijuterie! Cu siguranţă vom organoiza aici şi competiţii sportive la nivel naţional”, a mai spus rectorul Andrade Bichescu.  

 

Powered by Jasper Roberts - Blog