Poeţi din Oraviţa, Anina, Reşiţa, Timişoara, Lugoj, Bucureşti au stat de veghe în această noapte, la Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oraviţa, pentru a cinsti memoria lui Mihai Eminescu, poetul determinant al poeziei româneşti, care a dat o nouă stălucire limbii române. Noaptea de veghe a fost luminată de poeme eminesciene şi de poezii dedicate lui Mihai Eminescu, marele poet care a intrat în nemurire în dimineaţa zilei de 15 iunie, 1889, la ora 4.
„Noapte a de veghe eminesciană”, iniţiată de poetul Ilie Chelaru, din Timişoara, în anul 2012, a fost precedată, anul acesta, de Salonul Naţional de Carte „MONTANA BOOK”, 13 – 15 iunie, un adevărat maraton al cărţilor, prezentate de pe scena teatrului orăviţean, de filologul, poetul şi criticul Ionel Bota, împreună cu poetul Raul Bribete. Au fost prezentate, cele mai multe cu participarea autorilor, peste 30 de cărţi şi zeci de edituri care, în opinia organizatorilor, sunt certitudini de valoare.
Referitor la manifestarea derulată la Oraviţa, până în zorii acestei dimineţi, Ionel Bota ne-a declarat: „Ideea de la care am plecat este că un autor şi o carte, sigur, carte valoroasă, reăprezintă mult mai mult la astfel de întâlniri cu editorii, decât dacă ar fi numai managerii editurilor aici şi, sigur, ei şi-ar lăuda aceste obiecte şi subiecte sub forma produsului de marketing. Un autor este cel mai important argument pentru un editor. Ideea pe care aş vrea eu să o inculc este aceasta: să ajungem o dată la acel fenomen în care să nu mai fie o disipare a valorilor, o derută a autorilor buni. Deruta poate apărea de acolo că unii editori scot şi nonvalori, din motive financiare. Atunci, de fapt, ei degradează reclama bună avută până la un punct şi apoi, iată, întrerupând ce au făcut bun, cu o serie de autori falşi şi derutându-i pe cei care ar mai putea spune ceva şi obligându-i să-şi caute altă editură. Vorbind de cartea lui Igor Isac, apărută la editura Eikon, „Cartea aşteptării”, noi, anul acesta, am acordat premiul pentru proiecte editoriale acestei edituri Eikon, conduse de colegul, prietenul nostru, Valentin Ajder. Apoi, avem un premiu pentru grafică de carte, l-a obţinut Dana Pocea, pentru grafica unei cărţi, semnate de cărăşanul nostru Gheorghe Zincescu, un roman apărut la editura Palimpsest, Bucureşti („Iarna în rai”, nuvele, ed. Palimpsest, 2013). Anul acesta avem un premiu in memoriam, nu îl intitulăm aşa, e vorba de un Premiu „Vlad Ardelean”. Poetul Vlad Ardelean promitea foarte mult,... cam în genul lui Turcea, a lui Roland Gasparik, la Brăila.... Neapucând să debuteze, a murit în condiţii tragice, dar manuscrisul lui a fost publicat de o editură din Bucureşti. Sunt şi părinţii lui aici şi, pentru că i-am cunoscut la o lansare în Bucureşti, la una din cărţile lui Raul Bribete, am intrat în posesia volumului, am văzut că este foarte bine primit, un volum postum, sigur, un volum de poeme, cu o parte finală, cu pagini dintr-un jurnal interesant, o filosofie la nici 20 de ani, foarte interesantă. Şi noi am hotărât ca de anul acesta să dăm Premiul „Vlad Ardelean” pentru un tânăr poet, o autoare din Turnu Severin, Mirela Ispăşoiu, cu o carte de poeme, la editura Eubeea”.
În finalul prezentărilor de edituri şi de cărţi, a fost deschisă prima ediţie a Meetingului literar-artistic MIRCEA CAVADIA, 2015. A fost prezentat romanul lui Mircea Cavadia, „Peştele nopţii”, editura Semne, Bucureşti, 2014.
CĂRȚI, AUTORI, EDITURI LA SALONUL NAȚIONAL DE CARTE „MONTANA BOOK”, ORAVIȚA, 13-15 iunie 2015
Organizatori:
Primăria Orașului Oravița, Consiliul Local Oravița, Centrul Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu”
Management proiect: DUMITRU URSU, primarul orașului Oravița
IONEL BOTA, membru al Uniunii Scriitorilor din România, coordonator proiect
DUMITRU BORU, șef cancelaria protocolului
RAUL BRIBETE, membru al Uniunii Scriitorilor din România, coordonator prezentări cărti, autori, edituri
NICOLAE PĂTRUȚ, coordonator parteneriate media
ILIE CHELARIU, membru al Uniunii Scriitorilor din România, inițiator proiect „Noapte de Veghe Eminesciană”
NINA CHELARIU, membru al Uniunii Scriitorilor din România, coordonator ediția 2015 „Noapte de Veghe Eminesciană”
Familia VASILICA L. CRĂCIUN și VIRGIL COSMA, tutela juridică a Premiului de Excelență „Vlad Ardelean” acordat pentru un tânăr poet cu o carte lansată la ediția 2015 a Salonului Național de Carte „Montana Book”