Menu

Articol

Schimbarea la faţă a centrului civic din Oţelu Roşu

Oţelarii mai au de aşteptat până la toamnă pentru a se făli cu noua imagine a centrului civic. După lucrările la parcul central şi la piaţetă, în aceste zile se desfășoară lucrări la tronsonul III, cel care cuprinde spațiul verde dinspre bisericuța ortodoxă.

Reabilitarea zonei îi bucură pe părinții  care nu aveau un loc de joacă pentru copiii lor. Primarul Luca Mălăescu spune că noul centru civic va corespunde pretenților localnicilor din toate punctele de vedere

„Tronsonul III a fost gândit nu doar să păstreze spațiul verde existent, și chiar să-l extindă. Va fi amenajat un loc de joacă special, care fa fi asigurat cu gărduleț de protecție și va avea o suprafață specială din tatami pentru ca cei mici să nu se rănească în urma căzăturilor. Vom amenaja și câteva aparate pentru joacă și vom crea un confort sporit copiilor aduși de părinți într-un astfel de loc“, ne-a mărturisit Luva Mălăescu.

În această locație vor fi montate bănci și numertoase alte piese de mobilier stradal.

Powered by Jasper Roberts - Blog