Articol

Inginerul Anton Georgescu din Reşiţa, scriitor şi publicist, eseist preocupat de istoria Reşiţei şi a Banatului, de viaţa socială şi politică a locului, pe care o analizează adesea comparativ (cu alte vremuri şi cu alte arii geografice şi spirituale), reactivează o idee care, nu cu mult timp în urmă (câţiva ani), a constituit subiectul unor discuţii publice relativ efervescente, la Reşiţa. Este vorba despre personalizarea identităţii oraşului prin edificarea unor monumente sau ansambluri monumentale, a unor statui reprezentând personalităţi, bust, călare sau pe jos, cu rădăcini în istoria localităţii. La nivelul administraţiei locale s-au făcut şi proiecte, s-au cules informaţii cu privire la personalităţile reprezentative ale Reşiţei (pentru imaginata Alee a Personalităţilor), s-a finalizat şi un concurs de proiecte pentru un Monument al Eroilor Revoluţiei, care urma să fie amplasat în centrul civic, în zona în care se află Troiţa Eroilor. Dar, vremurile au abătut atenţia autorităţilor, a cetăţenilor, spre subiecte mai acute, mai fierbinţi, impuse de insolvenţe şi concedieri, de dosare, DNA, procese şi arestări, de campanii electorale.  Profitând de acalmia acestei veri corespunzătoare din punct de vedere termic, care, momentan, îmbie la concedii, odihnă şi meditaţie, Anton Georgescu ne propune, într-o scrisoare deschisă, să discutăm şi, poate, să cădem de acord asupra monumentelor de care ar mai avea nevoie Reşiţa şi reşiţenii.

Scrisoare  deschisă

                        Doamnelor şi Domnilor,

 O privire de ansamblu asupra oraşului nostru duce la constatarea unei anume sărăcii în privinţa monumentelor de for public. Îl salvează întrucâtva splendida Fântână cinetică din centrul civic, a lui C-tin Lucaci, dar nu e de-ajuns. La o privire comparativă de astă-dată cu alte oraşe constatăm absenţa la noi a monumentelor figurative, a busturilor şi statuilor; puţinele excepţii fiind ataşate câtorva instituţii (Muzeul Judeţean, Forumul German, cu câte un bust). Timişoara are o alee a personalităţilor, dar şi alte zeci şi zeci de sculpturi ale unor figuri de seamă, precum şi siluete simbolice aparţinând istoriei oraşului (Revoluţia din Decembrie, dar nu numai). Ea este o capitală regională, însă exemplele pot continua. Sânnicolau Mare are aliniate pe promenada centrală personalităţi ale istoriei moderne a locului, iar în întregul perimetru central mai pot fi întâlnite busturi şi statui semnificative (printre ele, două ale renumitului compozitor Béla Bartók, originar de acolo). Ne sunt cunoscute monumentele similare din Oraviţa, din Lugoj, din Caransebeş… şi sunt nenumărate alte exemple. Ele nu sunt capitale de judeţ…

Publicul larg apreciază mai degrabă astfel de reprezentări, care îi confirmă apartenenţa la o comunitate cu o istorie semnificativă, în care îşi regăseşte şi propria personalitate. Ele au aşadar şi un pronunţat rol educativ. Abstracţiunile contribuie mult mai puţin la îmbogăţirea sufletească a oamenilor obişnuiţi şi la conturarea conştiinţei cetăţeneşti. Iar strădaniile de a valorifica estetic unele construcţii industriale (cum este podul funicular din centru) sunt un indiciu al crizei pe care tocmai o semnalăm. Avem noi şi alte crize, nu-i vorbă.

Am propus în convorbiri cu persoane notabile ca pentru început să ia fiinţă o alee a personalităţilor, începând de la replica bustului muzicianului Ion Românu, recent amplasat în faţa Teatrului de Vest, continuând peste podul metalic pe linia frontală a parcului spre Casa de Cultură, incluzând şi monumentul Deportaţilor în Rusia. Există lideri importanţi ai muncitorimii reşiţene, care pot fi amplasaţi aici, scriitori, artişti celebri, chiar academicieni porniţi de pe meleagurile noastre, conducători ai uzinelor a căror memorie ar trebui recuperată (ne gândim la directorul Alexandru Popp, de exemplu, victimă a închisorilor comuniste). În alt loc din oraş trebuie aşezată statuia-simbol a luptătorului căzut în Revoluţia din Decembrie, cum sunt câteva în Timişoara. De asemenea, Eftimie Murgu, care este prezent în multe oraşe şi comune bănăţene. De ce nu şi-ar găsi locul în cetatea noastră „de foc” o zeitate, Hefaistos bunăoară, sau Prometeu?! Şi aceste exemple pot continua. Desigur, ar cam trebui lăsate în urmă, la locul lor, reperele estetice ale construcţiei socialismului şi stilistica aferentă (unele realizări, cum am văzut, rămân valabile).

Argumentul lipsei banilor nu se susţine la o cât de rezonabilă analiză, căci monumentele nonfigurative, abstracte costă şi ele. Bani există, chiar la comunităţi mai mici, cum se poate observa; depinde ce se face cu ei şi cum. Pentru reprezentări sculpturale explicite, apropiate de înţelegerea comună, a celor mulţi, s-ar găsi mai uşor şi sponsori. Interesul public este prioritar, mai ales pentru fruntaşii comunităţii. Mai e nevoie, cum ştim, pe lângă destoinicie gospodărească, şi de dragoste faţă de locul în care trăim şi vor trăi cei de mai târziu.

                Reşiţa, iulie 2016.

                                                                                                Cu deosebită stimă şi speranţă,

                                                                                                                Anton Georgescu

                                                                                                promotor al atitudinii cetăţeneşti