Articol

Mâine începe procesul lui Ionesie Ghiorghioni. A lu’ „tata bunu“, după cum îl alinta primarul din Lăpușnicu Mare, Ioan Lala. Un proces mult așteptat, în condițiile în care inculpatul este persoana cu funcția cea mai mare din județ care a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupție. În boxa acuzațiilor au mai fost directorii unor instituții, precum Romică Anculia și Ianăș Roșeți, primari gen Antonie Bunei ori Iancu Simion-Simi, dar niciodată un vicepreședinte de Consiliu județețean. Și nu orice vicepreședinte, ci unul care ajunsese mâna dreaptă a celui mai puternic om din județ, Sorin Frunzăverde, pe care îl diviniza.

De altfel, comportamentul lui Ghiorghioni era asemănător celui exprimat de Lala. Atunci când președintele lipsea de la tăierea vreunei panglici, „tata bunu“ simțea nevoia bolnavă, proprie oamenilor mărunți și lipsiți de personalitate, să spună asistenței: „Am mandatul președintelui CJ să vă transmit mesajul său“. De fiecare dată când se întâmpla acest lucru, asistența mustăcea, își dădea coate, dar el, „tata bunu“ își vedea imperturbabil de discursul pe care îl memorase ca un papagal. Ba, chiar dădea senzația că era mândru să poarte  mandatul președintelui, deși de multe ori se întreba, ca un naiv, de ce râdea lumea de el în astfel de situații.

Ionesie Ghiorghioni este un personaj tipic pentru vremurile în care trăim. Un produs al societății în care și-a croit cărare dând din coate și care ar fi fost în stare să calce pe cadavre pentru a ajunge sus de tot. Să ne amintim doar episodul cu disputele din Composesoratul Bucova pe care le-a avut cu nepotul și sătenii săi. În mâinile sale avea pâinea și cuțitul, drept pentru care nu i-a fost nici greu și nici rușine să cheme ciomăgarii unei firme de pază, în cazul în care ar fi fost nevoie să-l apere. A făcut istorie o scenă demnă de un roman rusesc. Ghiorghioni stătea în mijlocul drumului, în timp ce nepotul său îi arunca vorbe de ocară, ca la ușa cortului. Celor de pe margine le era rușine de rușinea vicepreședintelui, însă lui Ghiorghioni nici că-i păsa. Continua să stea înfipt, rânjind, în mijlocul drumului, primind cu seninătatea invectivele spuse la adresa sa.

Un parvenit, lipsit de scrupule și mânat doar de dorința de a se îmbogăți cât mai repede și cât mult, din zeciuială și din contractele pe care le încheia în numele Consiliului județean, de parcă această instituție devenise codrul de la Bucova, în care vâna mistreți și căprioare cu cei de teapa sa. Deși era convins că avea telefonul ascultat, iar el era urmărit de structurile anticorupție, nu s-a putut abține și a continuat să ceară și să primească iarăși și iarăși șpagă. Asta înseamnă nu doar lăcomie fără margini, ci și prostia unui politician agramat și gonflat de pupincuriștii cu care juca brâul la nedei și baluri vânătorești. Iar aceste „calități“ i-au croit drumul spre boxa inculpaților.