În lipsa examenelor de promovare pe o funcție de conducere, directorii unităților de învățămînt vor fi mereu la mâna inspectoratelor școlare și a autorităților locale. Vor exista mereu suspiciuni în privința motivelor care au dus la demiterea acestora și înlocuirea lor cu alte persoane. Situația persistă de mulți ani, însă nimeni nu vrea să ia taurul de coarne și să așeze lucrurile în matca lor normală.
Din toamnă, 23 de grădinițe și școli din Caraș-Severin vor avea directori noi. Despre cei înlocuiți, inspectorul general școlar, Nicolae Grindeanu, ne-a mărturisit: „De precizat că ne numărăm printre inspectoratele școlare cu cele mai puține schimbări făcute la nivelul conducerilor în această vară, și am menținut pe ceilalți 158 de directori și directori adjuncți și pentru noul an școlar, prin detașarea în interesul învățământului. Opt au fost schimbați la cerere, patru s-au pensionat, iar în 11 situații s-a ținut seama de rezultatele slabe obținute la examenele naționale, bacalaureat și evaluare națională, dar și de comunicarea și colaborarea deficitarp cu autoritățile locale“.
Cea mai spectaculoasă numire este cea de la Colegiul Național „Traian Lalescu“. După ce în urmă cu un an a fost transferat la Colegiul „Mircea Eliade“, pe post de director, stârnind nemulțumiri în rândul profesorilor, Adrian Doxan este readus la Traian Lalescu și pus director, în locul lui Pavel Ghimboașă, pensionat în această vreme. Gurile rele spun că lideri din conducerea PSD Reșița nu sunt străini de aceste numiri, în condițiile în care pe Doxan și deputatul Ioan Benga îi leagă o veche și trainică prietenie.
În locul lui Adrian Doxan, la Mircea Eliade va ajunge Nicolae Șerban, fost director la Colegiul Tehnic din Bocșa, iar pe acesta îl va schimba la conducere profesorul Ion Medoia. O schimbare interesantă a fost cea de la Traian Vuia, directorul adjunct Irinel Dumitru a fost înlocuit cu Silviu Izvernar.
Au fost schimbați directorii liceelor din Teregova și Prigor, pentru rezultatele catastrofale obținute de elevi la examenul de bacalaureat, dar și cei de la școlile gimnaziale din Ciudanovița, Lăpușnicu Mare şi Constantin Daicoviciu.