Menu

Articol

Se poate și așa: scuze pentru disconfortul creat populației

Directorii Anatol Liber - stânga, Dan Petrescu

Conducerea Aquacaraș SA  cere scuze locuitorilor Municipiului Caransebeș pentru problemele pe care aceștia le-au întâmpinat în această zi, generate de lipsa apei potabile în municipiu. Operatorul județean de apă a anunțat încă de săptămâna trecută că va întrerupe furnizarea apei potabile în noaptea de 11 spre 12 august, în vederea executării lucrărilor de conectare a conductei de apă brută la noua Staţie de tratare a apei.

Lucrările trebuiau finalizate în dimineața zilei de 12 august, ora 5. Remorsarea sistemului de distribuție a necesitat un timp mai lung, ceea ce a generat întârzieri în furnizarea apei către consumatori.

„Sperăm ca în cel mai scurt timp posibil furnizarea apei să revină la parametrii normali de presiune și debit. SC Aquacaraș SA își cere scuze și apelează la înțelegerea consumatorilor în raport cu neplăcuta situație creată, și îi asigură că personalul Exploatării Caransebeș depune toate eforturile pentru reglementarea situației în cel mai scurt timp posibil“, se arată într-un comunicat de presă al SC Aquacaraș SA emis în după-amiaza zilei de 12 august.

Powered by Jasper Roberts - Blog