Menu

Articol

Senatorul Vela şi învăţământul dual. Proiect de lege dezbătut în comisia de Educaţie

Într-o conferinţă de presă ţinută astăzi la Reşiţa, senatorul liberal, Marcel Vela, a ţinut să sublinieze că, în calitatea sa de membru al comisiei de Educaţie a Senatului, a susţinut un proiect de lege pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Formarea Profesională Iniţială în Sistem Dual.

Senatorul de Caraş-Severin este convins că o astfel de autoritate, cu opt filiale teritoriale şi care este gândită să funcţioneze în aparatul de lucru al primului-ministru, va răspunde solicitărilor agenţilor economici şi a mediului de afaceri care se pot implica direct în pregătirea copiilor în meserii deficitare pe piaţa muncii.

Marcel Vela a mai precizat că: „Această autoritate va comunica și va ține legătura cu mediul de afaceri, va autoriza agenții economici care se pot implica în învățământul dual și va urmări ca ministerul, inspectoratele și școlile să implementeze această măsură, astfel încât în consiliile de administrație de la liceele tehnologice, reprezentanții oamenilor de afaceri, ai întreprinzătorilor, ai investitorilor să fie reprezentativi sau chiar majoritari“.

Între altele, Autoritatea Națională pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual va avea atribuții privind introducerea de calificări noi, consilierea familiilor, a unităţilor de învăţământ şi a angajatorilor în scopul creşterii gradului de participare a elevilor la această formare profesională, elaborarea de metodologii şi a unui sistem de acreditare a furnizorilor publici şi privaţi de formare profesională iniţială în sistem dual.

Senatorul PNL, l-a lăudat pe primarul Reşiţei, Ioan Popa, care caută să găsească cât mai mulți tineri pentru a fi pregătiţí în meserii necesare pe piața muncii, „tineri care în actualul sistem de învățământ sunt neglijați, nebăgați în seamă, iar în căutarea norocului, de cele mai multe ori emigrează peste hotare, pentru că în România fie nu găsesc un loc de muncă bine plătit, fie nu au capacitatea și posibilitatea să se pregătească profesional pentru o meserie care să le asigure un trai decent“.

Powered by Jasper Roberts - Blog