Articol

De câteva luni, clasa politică românească stă sub semnul DNA. A aducerilor la Parchet cu mandat și mascați, a reținerilor și arestărilor, a judecării și condamnării pentru fapte de corupție. Un adevărat spectacol mediatic, cu dube și mașini cu girofare, cu primari și președinți de consilii județene, cu magistrați și miniștri încătușați și plimbați prin fața camerelor de luat vederi ale televiziunilor, pentru că, nu-i așa? : DNA n-o muritu’, numa’ un pic s-o hodinitu’.

În ciuda speculațiilor ce se fac, a declarațiilor de conjunctură, nimeni nu e săltat din pat, de la birou ori din trafic dacă este nevinovat. Procurorii DNA nu vin de nebuni, fără probe, doar pe presupuneri, pe bârfe și în funcție de apartenența politică a celui în cauză. Ăștia când vin, vin blindați, pe bază de interceptări telefonice, cu martori și dovezi zdrobitoare strânse nu în săptămâni, ci în luni și chiar ani. Că au fost mai vizibili în ultimele luni, e cu totul altceva. Cert este faptul că toți care ajung pe mâna procurorilor anticorupție sunt dovediți cu ceva și sunt vinovați fără doar și poate.

Apoi, nimic nu e întâmplător din ceea ce vedem de la o vremea încoace. Nici arestarea lui Relu Fenechiu și nici reținerea lui Cristian Adomniței sau a zecilor de miniștri și primari. Și reținerile Elenei Udrea, ale lui Radu Mazăre, Adrian Duicu, Nicușor Constantinescu ori audierea lui Sorin Frunzăverde și, mai nou, cercetarea în dosarul cu Gala Bute ale lui Gheorghe Ialomițeanu și Cătălin Predoiu, despre care se vorbea că va ajunge prim-ministru, se înscriu în același scenariu demn de un anumit gen de filme. Să nu mai vorbim de condamnarea lui Liviu Dragnea, numărul doi în guvern, dar și în cel mai mare partid din România.

Cu toții suntem martori la sfârșitul unei epoci politice care, cu bune și rele, a făcut posibilă tranziția de la comunism la capitalism. Una în care am primit primele lecții de democrație, iar corifeii ei au pozat în oameni integri, în modele demne de urmat. A rămas celebru îndemnul lui Ion Caramitru de la revoluție cu: „Mircea, fă-te că lucrezi“ , iar timp de 25 de ani ni s-a indus senzația că acei politicieni care ne conduceau țara, județul sau orașul chiar munceau pentru noi. Nu vreau să-i bag pe toți în aceeași oală însă, dacă ar fi făcut-o, cu siguranță că ne-ar fi fost mai bine astăzi. Era și timpul să se întâmple ce se întâmplă de câteva luni. Nu știu dacă e meritul președintelui Klaus Iohannis sau e semnalul dat de alții, dar, după un sfert de veac, în care doar unii s-au îmbogățit, și nu din muncă cinstită, cu siguranță, e vremea să se reaprindă speranța în România.