Articol

Am fost aeară la premiera absolută a filmului artistic „Ghinionistul”, în regia lui Iura Luncaşu, o comedie care a fost turnată la Reşiţa, anul trecut. Deoarece filmul a avut parte de sprijinul Primăriei Reşiţa, a fost, ca orice proiect, subiectul unor dispute. Din câte îmi aduc aminte, a fost printre primele iniţiative ale primarului, pe atunci proaspăt ales, Ioan Popa. Primarul a pledat cu vehemenţă, în Consiliul Local, pentru acordarea sprijinului, şi a avut parte de întrebări incomode, chiar de critici. Ceea ce este normal. Criticile au venit în primul rând din partea consilierilor PSD. Nu-i cert pentru aceasta, dimpotrivă, îi laud, fiindcă acele discuţii au limpezit, în mare măsură, ce înseamnă filmul, ce ar avea de câştigat reşiţenii, ce ar avea de pierdut. O spun cu sinceritate, în acea perioadă, considerată tulbure, cum au fost consierate tulburi şi cele de dinainte, şi cele de după, am exclamat şi eu, cel puţin o dată, în sinele meu: Chiar de filmul ăsta are nevoie Reşiţa! Mă rog, proiectul a fost votat, până la urmă, de toţi consilierii. Dar cu bodogăneli şi cârcoteli. Felul în care a fost acordat sprijinul are o poveste mai lungă. Deoarece Curtea de Conturi veghează. Ok, asta e treaba ei! Dar nu mă apuc acum să predau o lecţie de contabilitate şi legislaţie în domeniu, pentru simplul fapt că nu mă pricep. Cert este că, mai cu hei-rup, mai cu forcepsul, filmul a ieşit!

Aseară, am fost la premieră şi m-am bucurat, alături de alţi aproximativ 500 de spectatori, în mare parte reşiţeni, de un eveniment „ca în filme”! Cu actori dichisiţi, cu unii actori emoţionaţi, cu alţii relaxaţi, cu actriţe frumoase şi machiate, de ziceai că sunt zeiţe, cu zâmbete, politeţuri, cu lumini, covor roşu, camere de filmat, bliţuri, cu transmisie live pe feisbuc, cu şampanie şi aşa mai departe. Aceasta e partea de „împachetare” a produsului, care le-a ieşit foarte bine organizatorilor.

Dar, filmul! Filmul ne arată un oraş şi nişte locuri şi peisaje pe care, dacă nu locuieşti în Reşiţa, îţi propui neapărat să le vezi. Arată un oraş cu personalitate! Cum aşa? Nu cumva e o afirmaţie idioată, când noi ştim că Reşiţa e la capăt de lume, e depopulată, tristă pe stradă şi nervoasă pe feisbuc! Păi să-l ascultăm pe regizorul Iura Luncaşu, ce spune: „Când am văzut acest oraş minunat, peisajele înconjurătoare, când am văzut Văliugul şi Gărâna, mi-am zis, aici trebuie să fac filmul!”. Adevărul e că un loc, un oraş, nişte oameni, conţin atâta minune, câtă poţi tu însuţi să investeşti. Apoi, Luncaşu mai spune că, iniţial, a vrut să facă filmul în Bucureşti, cu personajele principale locuind într-o mahala. Dar oamenii şi locurile l-au atras aici şi, atunci, a schimbat scenariul, l-a adaptat la locurile acestea, fără să schimbe povestea. Şi a ieşit un film frumos, cu umor de calitate, cu un final deschis, dar pe care îl poţi bănui că va continua fericit! Până când? Până când viaţa va crea alte necazuri, alte încurcături, alte ghinioane. D'apăi, putem privi lucrurile şi altfel. Poate că oraşul acesta este „Ghinionistul”! Că e situat într-o fundătură, că a fost monoindustrial, că a avut un tată beţiv, că a întârziat când trebuia să se afle la o întâlnire importantă... Dar dacă crezi în ceva, ghinioanele nu curg la nesfârşit. Important este să crezi şi să vrei!

Şi actorii, actorii reşiţeni, aţi văzut cât sunt de frumoşi şi de talentaţi? Sunt aceiaşi actori pe care în jur de 150 de spectatori îi văd pe scena teatrului reşiţean, în fiecare duminică. Dimineaţa şi seara. Şi sunt cam aceiaşi spectatori. Cei de la matineu se mai schimbă, fiindcă vin de la şcoli şi grădiniţe. Dar seara, la spectacolele pentru maturi, sunt cam aceiaşi 150 de oameni! Hai să zicem 250. Acum, îi va vedea o ţară întreagă! Şi sfârşitul nu-i aici!