Menu

Articol

Şi băut, şi cu permisul de conducere suspendat!

Un accident de circulaţie s-a produs astăzi, în jurul orei 16,45, pe DN 58 B, între Bozovici și Prilipeț, accident datorat inconștienței șoferului aflat la volan, un reșițean în vârstă  de 37 de ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Cecilia Dăneț, într-o curbă ușoară la stânga, autoturismul a intrat într-o depășire, apoi șoferul a pierdut controlul volanului și, după ce a intrat pe contra-sens și a acroșat ușor un alt autovehicul, a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe câmp, acolo unde „a zburat” motorul la zeci de metri depărtare.

Șoferul a fost transportat cu o ambulanță SMURD la Spitalul Județean de Urgență Reșița, refuzând însă să sufle în etilotest și să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult, la spital s-a certat cu personalul medical. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, șoferul circula cu permisul de conducere suspendat. (Foto: Adi Neagu)

Powered by Jasper Roberts - Blog