Menu

Articol

Sindicaliştii de la Aquacaraş cer Consiliului judeţean clarificări privind situaţia societăţii

Autor: 

După ce ieri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionuţ Popovici, i-a cerut demisia managerului Nicolae Miu Ciobanu, precizând că: „Aquacaraş nu e nici Gestapo şi nici măcar arestul Poliţiei Caransebeş”, icu trimitere la tecutul de poliţist al acestuia, iată că astăzi se revoltă şi liderii Sindicatului Independent din Aquacaraş, lideri care se arată indignaţi faţă de situaţia din societate. Într-.un comunicat de presă, ei cer sprijinul Consiliului judeţean pentru clarificarea situaţiei financiare de la Aquacaraş.

„Sindicatul Independent Aquacaraş datorită nemulţumiri crescânde a majorităţii salariaţilor, privind proasta gestionare economico-financiară şi a resurselor umane se vede nevoit să facă cunoscut prin intermediul presei, următoarele:

Se împlineşte un an de la instalarea noii conduceri a SC Aquacaraş SA, moment aşteptat de toţi salariaţii, dar care au fost profund dezamăgiţi de felul cum au decurs lucrurile, situaţia financiar actuală înrăutăţindu-se comparativ cu cea anterioară.

Conducerea actuală a procedat la o concediere masivă, de la un număr de 680 de angajaţi ajungându-se aproximativ la 450 în cele opt exploatări din judeţ. Salariul personalului productiv nu a fost majorat, deci cheltuielile cu forţa de muncă productivă şi auxiliară au scăzut şi totuşi situaţia financiară ne este prezentată ca fiind dezastruoasă. De ce oare? Motive sunt. Prin modificări succesive ale organigramei s-au putut face noi angajări, majoritatea celor angajaţi fiind pensionari MAI, angajaţi cu salarii mult superioare decât ale personalului existent.

Tot în această perioadă, de un an, condiţiile de muncă impuse au determinat o serie de angajaţi cu o vechime considerabilă în societate şi care erau specialişti în domeniile în care activau, să demisioneze sau să se angajeze anticipat.

Salariile din posturile de conducere au crescut foarte mult, dublându-se în unele cazuri, în condiţiile în care pentru aproximativ 60% dintre angajaţi singurul venit este salariul minim pe economie.

Investiţiile care s-au făcut, puţine ce-i drept, nu au avut în vedere sectorul productiv, pentru creşterea productivităţii muncii şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. În secolul XXI, la reţelele de apă şi canalizare se lucrează tot cu sapa, lopata şi târnăcopul, neachiziţionându-se niciun utilaj adecvat zilelor noastre, în timp ce conducerea a achiziţionat o maşină Duster nouă, cu toate dotările.

Aceste măsuri nepopulare, precum şi altele au fost posibile cu acordul Consiliului de administraţie.

Solicităm sprijinul Consiliului judeţean şi al consiliilor locale pentru clarificarea situaţiei financiare în ceea ce priveşte derularea şi decontarea lucrărilor cu fonduri europene şi pentru celelalte probleme cu care se confruntă societatea”.

Sindicatul Independent din SC Aquacaraş  SA.  

Powered by Jasper Roberts - Blog