Menu

Articol

Sirieni şi irakieni reţinuţi la graniţă de către poliţiştii de frontieră

Alţi 14 cetăţeni străini au fost depistați în această dimineață de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, pe când încercau să intre în țara, în apropiere de limita terotorială cu județul Timiș. Este vorba de 14 persoane, nouă adulți și cinci copii.

Deoarece aceștia nu îşi justificau prezenţa în zonă, polițiștii de frontieră i-au dus la sediul instituţiei, pentru cercetări.

"În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt 11 cetăţeni din Irak și trei cetățeni din Siria, adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 56 de ani, iar minorii între 2 și 16 ani. La cercetări, adulții  au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia si intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, se arată în comunicatul ITPF Timișoara semnat de inspectorul principal Petre-Ionuț Nicola.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie. (Foto: Poliția de frontieră)

Powered by Jasper Roberts - Blog