Articol

Satul Socolari, situat în Munţii Aninei, la aproximativ 10 kilometri de Oraviţa, a devenit relativ cunoscut datorită filmelor, fotografiilor şi poveştilor răspândite în spaţiul virtual, cu oameni, locuri şi istorii, însă, în primul rând, celebritatea îi este dată de casele de piatră, înfipte în străzi de piatră, pe un munte de piatră. Poate că şi cei câţiva artişti stabiliţi în sat să ajute la creşterea faimei localităţii.

Am fost, săptămâna trecută, la Socolari, într-o scurtă vizită, tocmai pentru a vedea casele de Socolari. Am întâlnit oameni, unii ai locului, alţii veniţi să caute o anumită atmosferă, o stare care să-i liniştească, să-i încânte, să-i inspire. Despre câţiva din oamenii aceştia am scris câteva rânduri într-un editorial. Revin, astăzi, cu amintiri şi cu fotografii din satul Socolari, pentru că (nu-i aşa?), nimeni, niciodată, nu va reuşi să spună totul despre Socolari!

Pădurile ce locuiesc în case!

Ceea ce impresionează, în primul rând (aşa cum spuneam), sunt casele mari din piatră, unele, îngrijite şi cu un aer aristocratic, chiar de nobleţe. Printre aceste case care te atrag, în care ţi-ai dori măcar să intri, să te odihneşti, dacă nu să locuieşti, mai sunt şi case fantomă. Casele fantomă sunt cele părăginite, cu ferestre goale, unele cu privirea de apă verde şi întunecată. De ce verde? Pentru că în multe din aceste case cresc păduri!  Am intrat, cu emoţie şi teamă, în câteva din casele fără acooperiş, dar cu pereţii încă puternici, verticali, şi am păşit în... pădure! În locul în care, altădată, oamenii luau cina, dormeau, făceau copii, citeau cărţi, creşte viguroasă pădurea. Printre copacii care sprijină cerul prin tavanul inexistent, sunt ierburi, tufe şi cărări. Mai circulă pe-acolo oameni şi animale.

Bolta turcească. Cum e turcul, şi tunelul!

Alt element de forţă al satului îl reprezintă tunelurile din piatră, prin care se strecoară pârâul care încearcă să fierestruiască satul în două.  Încearcă, dar, nu poate! Pentru că oamenii au construit tuneluri, peste care şi-au construit case şi şi-au amenajat curţi. Am aflat că localnicii numesc pârâul Ilidia. Probabil numele pârâului a dat numele satului Ilidia de mai la vale. Sau invers. Bolta unui tunel mi-a atras mai cu seamă atenţia, având forma unei cupole de minaret turcesc. Nu e de mirare, Banatul a fost vreo 200 de ani paşalâc turcesc, iar multe din legendele locului, despre comori, fapte de vitejie, tragedii, tuneluri secrete, se leagă de perioada stăpânirii turceşti. Foarte probabil, meşterul sau meşterii care au construit tunelul de sub casa din apropierea bisericii ortodoxe s-au inspirat din arhitectura otomană. Poate o fi fost chiar un meşter turc, pentru că, se ştie, cum e turcul, şi tunelul!

Galeria de artă. Întunericul şi răcoarea

Pe cursul apei, mai sus de tunelul turcesc, a fost o moară, acum părăginită, apoi, mai sus, se află casa medicului chirurg  Florin Vârcuş. Pe sub case şi pe sub curte trece tunelul prin care se scurge Ilidia! Ţâşneşte de sub curte pe sub o boltă, aceasta sub formă de semicerc. Mai sus, unde străzile se despart, pe mâna dreaptă, se înalţă casa şi Galeria de artă a pictorului Gheorghe Fikl. L-am fotografiat pe artist alături de un berbec uriaş, de fapt, o pictură de-a sa ce are ca subiect un berbec. Apoi, ne-am retras din Socolari, pentru că se lăsase seara. Şi, cine ştie, ce putea ieşi din tuneluri şi din pădurile care locuiesc în case! Parcă, de acolo venea răcoarea şi întunericul.  Şi umbrele unor armate turceşti rătăcite prin legendele locului.