Astăzi, în jurul orei 15.30, în apropierea localităţii Cornuţel, s-a produs un accident de circulaţie, în urma căruia un tânăr a ajuns la spital. Şoferul unei ambulanţe particulare, venind dinspre Caransebeş şi îndreptându-se spre Reşiţa, a pierdut controlul volanului, a derapat şi a intrat pe contrasens într-un autoturism.
Conform poliţiştilor cărăşeni, şoferul automobilului a avut nevoie de echipajul de descarcrare al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin. Din primele date acesta a suferit răni uşoare, dar la o investigaţie mult mai atentă, acesta avea multiple fracturi, iar acum a fost transferat la un spital din Timişoara. Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare pentru vătămare corpăorală din culpă pentru şoferul de pe ambulanţă.