Articol

Ca în fiecare an, AJOFM Caraş-Severin organizează bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Teoretic, o foarte bună ocazie pentru cei care au terminat o formă de învăţământ să se angajeze, dacă nu au făcut-o între timp. Şi, tot în fiecare an (sau aproape), organizatorii se amăgesc că va fi (mai) bine, din punct de vedere al participării firmelor şi, mai ales, al absolvenţilor. Logic, aşa ar trebui să fie, în realitate, însă, lucrurile nu stau nici pe departe aşa.

Anul acesta, spre exemplu, au fost contactaţi 87 de agenţi economici, s-au prezentat mai puţin de jumătate - 42, oferind împreună doar 96 de locuri. Iar lucrurile nu s-au oprit doar aici, din cei 150 de participanţi, doar 27 absolviseră, recent, o formă de învăţământ. Restul, fie că veniseră vrând-nevrând, de teamă să nu-şi piardă ajutorul social, fie din curiozitate. Prea puţini s-au dovedit interesaţi de un loc de muncă.

Cifrele sunt elocvente pentru dezinteresul  manifestat atât de angajatori, cât mai ales, de absolvenţi, în contrast cu afirmaţiile pe care le tot auzim că în Reşiţa nu s-ar mai găsi de lucru. Se găseşte, dovadă este şi oferta afişată zilnic pe site-ul AJOFM, doar că tinerii absolvenţi sunt prea puţin interesaţi. Este drept, oferta nu este doar pentru birouri ori munca de la domiciliu, cum nici  toţi cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă nu sunt absolvenţi de studii superioare. Şi tot adevărat este că, în cele mai multe situaţii, salariul nu este unul atractiv. Agenţii economici nu oferă cu mult peste salariul minim pe economie.

Dincolo de aceste considerente care fără îndoială contează, ar trebui spus că Reşiţa a fost clădită, în primul rând, pe muncă brută, la început necalificată şi abia după aceea pe meserii deprinse din procesul de producţie. Munca de birou a venit mult mai târziu. Că între timp a ajuns o ruşine faptul să-ţi dai copilul la o şcoală profesională să înveţe o  meserie, că toţi ne dorim ca odraslele „să nu mai tragă la şaibă” e o altă poveste. Una care ţine de o mentalitate de care nu putem scăpa. O mentalitate care face rău nu doar copilului, care în felul acesta nu va înţelege valoarea muncii, ci şi societăţii în întregul ei, incapabilă să-şi găsească cadenţa de care are nevoie. În loc să reînveţe copiii să preţuiască munca, familia îi sperie, aşa cum făceau bunicii noştri cu "nu pune mâna, că te murdăreşti."  Iar rezultatele se văd, toţi vor să se facă ingineri şi economişti, avocaţi şi profesori şi sfârşesc şomeri cu diplomă.