Menu

Articol

Sorin Frunzăverde stă bine biologic şi profesional. Vrea să revină la conducere de luna viitoare!

La şedinţa de astăzi a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, medicul Romeo Dumitrescu, la ultimul punct al ordinii de zi, respectiv la punctul diverse, a făcut o scurtă informare cu privire la situaţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, anunţând că acesta se află „în centrul activităţii juridice”, „într-o formă fizică şi mentală foarte bună”, optimist cu privire la situaţia sa biologică şi profesională(!).

Medicul Romeo Dumitrescu: „În calitate de preşedinte al comisiei de sănătate şi în calitate de medic doresc să informez întreg consiliul legat de situaţia domnului preşedinte Frunzăverde, pe care l-am întâlnit de două ori în spital, în timp ce a desfăşurat tratamentele chimioterapice. Dânsul se află într-o formă fizică şi mentală foarte bună, deci, din punct de vedere al sănătăţii este foarte bine. Şi-a manifestat, desigur, în discuţie amicală cu mine, optimismul faţă de situaţia sa biologică şi situaţia sa profesională, mai ales că, înţeleg, în ultima vreme este chiar în centrul activităţii juridice, şi doreşte ca în luna noiembrie să reînceapă activitatea la Consiliul Judeţean. Desigur, dânsul a trecut prin momente foarte serios afective, dar, în acelaşi timp, prin probleme grave de sănătate, care au fost rezolvate magistral. Se află, în continuare, sub coordonarea terapeuticii acesteia complexe a clinicii din Cluj şi a profesorului care l-a operat şi considerăm că va fi un bun câştig pentru toţi revenirea sa în cea mai scurtă vreme la Consiliul Judeţean. Vă mulţumesc!”

Cea mai bună ştire!

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Iova, s-a declarat foarte mulţumit de acesată veste transmisă de Romeo Dumitrescu şi a precizat că este cea mai bună ştire pe care a primit-o de o jumătate de an încoace.

„Vreau să vă spun că e cea mai bună ştire pe care o primesc în ultimele şase luni! Deci, vreau să vă spun că e o veste foarte, foarte, bună şi sper să ne alăturăm din nou, în aşa fel încât să putem derula în continuare activitatea, care nu este deloc simplă. Mai ales, cum precizam în şedinţa trecută, ne aflăm la un final de proiecte cu finanţare europeană, care ar trebui să se încheie la sfârşitul anului, şi, în acelaşi timp, ne aflăm la un nou început, o nouă perioadă de finanţare 2016-2020, deci, este cum e mai complicat!”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ilie Iova, care, în prezent, ţine loc şi de preşedinte.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog