Menu

Articol

Statul Islamic cheamă la jihad în timpul Ramadanului

Autor: 

Baghdad, 24 iun /BMTF/ - Statul Islamic a făcut apel la musulmanii din lumea întreagă să ia parte la războiul sfînt împotriva necredincioşilor în timpul Ramadanului, într-o înregistrare audio difuzată marţi de site-urile jihadiste şi atribuită purtătorului său de cuvînt, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Cele mai bune acte care vă apropie de Dumnezeu rezidă în jihad, aşa că grăbiţi-vă în această lună sfîntă să cuceriţi teritorii şi să cădeţi martiri, a spus în mesaj Abu Mohamed al-Adnani, purtătorul de cuvînt oficial al grupării sunnite ultraradicale.

Ramadanul, care începe la 17 iunie, este o perioadă de post, rugăciune şi pietate respectată de musulmanii din toată lumea.

Musulmani şi jihadişti din întreaga lume, faceţi în aşa fel încît Ramadanul să fie o lună de nefericire pentru necredincioşi, a adăugat el, referindu-se la şiiţi, la sunniţii care luptă împotriva SI şi la occidentali.

Avînd în subordine zeci de mii de oameni, gruparea SI controlează largi teritorii din Iraq şi Syria vecină şi a profitat de haosul din Lybia pentru a pătrunde şi în statul respectiv. De asemenea, gruparea a revendicat atentate teroriste în Yemen, Tunisia şi Egipt.

Departamentul de Stat american a oferit cinci milioane de dolari pentru informaţii privind Abu Mohammed al-Adnani. Acesta a reiterat în înregistrarea audio apelul şefului SI, Abu Bakr al-Baghdadi, la locuitorii care au fugit din calea luptelor din provincia occidentală iraqiană Al-Anbar, controlată în mare parte de gruparea SI, să revină la casele lor. Locuitori din Al-Anbar, întoarceţi-vă în casele voastre şi reveniţi alături de ai voştri, a spus el.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), peste 250.000 de persoane au fugit între aprilie şi iunie din regiunea Ramadi, capitala provinciei Al-Anbar.

În plus, Adnani a dat o ultimă şansă membrilor triburilor, soldaţilor şi poliţiştilor, cerîndu-le să se căiască şi să-şi predea armele în semn de bună credinţă.

El a vorbit în special despre tribul Jughaifa, în prezent asediat în oraşul Haditha din Al-Anbar, ameninţîndu-l cu distrugerea totală dacă membrii săi nu se predau.

Purtătorul de cuvînt al SI a făcut apel şi la miliţiile din Lybia şi rebelii din Syria să se gîndească bine înainte de a lupta împotriva SI şi a solicitat sunniţilor libanezi, saudiţi şi iordanieni să se revolte împotriva guvernelor lor necredincioase. (Sursa: M-SecurityNews)

Powered by Jasper Roberts - Blog