Menu

Articol

Stepanescu cheamă populaţia să petreacă de „Zilele Reşiţei”, dar să şi sprijine manifestarea

Perimetrul - Zilele Reşiţei

Primăria municipiului Reşiţa şi Consiliul Local au început pregătirile pentru organizarea tradiţionalei manifestări „Zilele Reşiţei şi Ruga Bănăţeană”, care se desfăşoară anual cu ocazia praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, patronii spirituali ai oraşului. Sărbătoarea va avea loc în perioada 26-28 iunie, în cartierul Lunca Bârzavei (Govândari), în zona Renk, pe o suprafaţă de 2,5 ha.

Pentru succesul evenimentului, Primăria Reşiţa invită comercianţii care doresc să îşi vândă produsele în perimetrul destinat manifestărilor să îşi depună cererile la primărie pentru închirierea spaţiilor. De asemenea, sunt invitaţi şi sponsorii, persoane juridice sau fizice, să se adreseze primăriei Reşiţa pentru a stabili modalitatea de promovare a susţinătorilor evenimentului, prin anunţuri, bannere, afişe etc.

Manifestarea „Zilele Reşiţei şi Ruga Bănăţeană” cuprinde concerte în aer liber susţinute de artişti cunoscuţi, care vor evolua pe scena situată în apropiere de pasajul de cale ferată de la ieşirea din Govândari spre Câlnic, pe parcursul celor trei zile (vineri, sâmbătă şi duminică). Vor fi şi concursuri, proiecţii de laser şi demonstraţii sportive.

În comunicatul transmis de Primăria municipiului Reşiţa se arată:

„În data de 27 iunie, SMILEY, unul dintre cei mai îndrăgiţi solişti de muzică pop-dance din România, dar şi unul dintre cei mai carismatici prezentatori ai show-business-ului românesc, promite un concert de excepţie la Reşiţa.

În data de 28 iunie, artiştii de renume balcanic, Ana Bekuta şi Miroslav Ilic, care se bucură de un număr impresionant de fani în Banat şi nu numai, vor fi prezenţi pe scena reşiţeană.

Şi anul acesta, ne exprimăm încrederea că Smiley, Miroslav Ilic, Ana Bekuta, Nicoleta Voica, Petrică Mâţu Stoian alături de ceilalalţi artişti vor atrage un public numeros, asigurând municipiului vizibilitate atât pe plan regional, naţional şi chiar european.

La manifestările dedicate Zilelor Reşiţei, Municipiul Reşiţa va primi vizita unor delegaţii oficiale din mai multe oraşe europene, în baza relaţiilor de amiciţie/înfrăţire”.

În ceea ce priveşte aspectul comercial şi finanicar al Zilelor Reşiţei, Primăria Reşiţa precizează:

„Pe această cale, invităm comercianţii, care sunt interesaţi să participe la sărbătoarea oraşului, să îşi depună solicitările la Registratura Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al municipiului Reşiţa, etaj I, la sediul situat pe str. Petru Maior nr. 2 (Bloc 800), sau pe fax, la numărul 0255 212 483, ori pe e-mail, la adresa patrimoniu@primariaresita.ro

Totodată, adresăm o invitaţie către toate persoanele fizice şi juridice, dispuse să sprijine financiar evenimentul, să se alăture eforturilor noastre, folosind această ocazie şi pentru a câştiga notorietate pe plan local şi naţional. Pentru mai multe informaţii poate fi apelat numărul de telefon 0255/ 211 692, interior 120 - Direcţia Buget, Finanţe-Contabilitate”.

Public şi comercianţi la Zilele Reşiţei, anul trecut

Powered by Jasper Roberts - Blog