Menu

Articol

Studenţi reşiţeni de excepţie! Performanţe naţionale şi mondiale!

Autor: 

În ciuda faptului că Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa are probleme cu finanţarea şi are o imagine deteriorată ca urmare a scandalurilor de corupţie din anii trecuţi, noul rector al universităţii reşiţene, Andrade Bichescu, spune că există şi motive de mândrie în instituţie, există şi studenţi excepţionali. Aceşti studenţi aşa cum le spune şi adjectivul excepţional, sunt excepţii, însă, rectorul Andrade Bichescu, spune că lucrează la un plan de management pentru ca rezultatele foarte bune să devină o regulă în universitate. Studenţii cu rezultate excepţionale au fost recompensaţi cu diplome de către rectorul Andrade Bichescu şi prorectorul Cristian Chioncel.

Studenţii premianţi, prezentaţi presei de conducerea universităţii sunt:

Demis Cosmin Grigoraş - de la programul de studii Educaţie Fizică şi Sportivă, Campion Mondial Universitar cu echipa masculină de handbal a României, şi golgheter al Campionatului Mondial Universitar, 2016.

Valentina Mihaela Puşcaşu - de la programul de studii Educaţie Fizică şi Sportivă, locul I, la proba de 5 kilometri marş, la Campionatul Naţional Universitar de Atletism, 2016.

Ioan Cristian Fleşer şi Bogdan Stănculescu - de la Facultatea de Inginerie şi Management, premiul I, la Simpozionul Naţional „Brainstorming în Agora Cercurilor Studenţeşti”, 2016, Oradea.

Rusalin Ionel Tânjeleu - de la programul de studii Contabilitate şi Informatică de Gestiune, Premiul de creativitate, la Olimpiada Naţională a Economiştilor în Formare, anul 2015, pentru lucrarea cu titlul: „Neuromarketingul şi societatea de consum”.

Andrade Bichescu spune că rezultatele studenţilor reşiţeni pot constitui un exemplu şi un îndemn pentru orice licean să se înscrie la UEM Reşiţa, pentru că premianţii universităţii dovedesc că se poate obţine performanţă la universitatea reşiţeană.

Powered by Jasper Roberts - Blog