BMTF, 21 dec – Preşedintele Donald Trump a decis să retragă un număr „important” de trupe americane staţionate în Afghanistan, a informat joi un responsabil american, la o zi după anunţul retragerii celor staţionate în Syria, relatează Agerpres.
„Decizia a fost luată. Va fi o retragere importantă” din Afghanistan, a declarat acest responsabil sub acoperirea anonimatului.
Este vorba despre circa 7.000 din cei 14.000 de soldaţi americani prezenţi în Afghanistan, au anunţat Wall Street Journal şi New York Times.
Aceste trupe operează atît în cadrul unei misiuni NATO în sprijinul forţelor afghane, cît şi pentru operaţiuni separate de luptă împotriva terorismului. Militarii americani luptă împreună cu militarii români care tocmai au primit o suplimentare de trupe în ultima şedinţă a CSAT.
Donald Trump a luat decizia marţi, potrivit acestui responsabil, în aceeaşi zi în care liderul de la Casa Albă a informat Pentagonul despre decizia de a retrage trupele americane din Syria.
Un anunţat care l-a determinat pe secretarul Apărării, Generalul Jim The Mad Dog Mattis, să-şi prezinte demisia joi.
„Pentru că aveţi dreptul să aveţi un secretar al Apărării ale cărui vederi sînt apropiate de ale dumneavoastră (…), consider că este un lucru bun să mă retrag”, a scris el într-o lungă scrisoare adresată preşedintelui şi făcută publică de Pentagon.
Cele două decizii luate de Donald Trump legate de Syria şi Afghanistan sînt susceptibile să aibă consecinţe geopolitice majore în regiunile în cauză.
Jim Mattis şi alţi consilieri militari de prim-plan l-au convins anul trecut pe omul de afaceri republican, iniţial refractar la această idee, să trimită suplimentar mii de trupe în Afghanistan, unde talibanii încep să recîştige teren în faţa forţelor afghane.
Decizia de a retrage un număr „important” de trupe americane din Afghanistan intervine în timp ce Washingtonul încurajează un acord de pace cu talibanii. (Sursa: M-SecurityNews)