Menu

Articol

Surprinşi la tăiat de lemne în pădure

Acționând pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Mehadia au surprins în flagrant un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Luncaviţa, în timp ce tăia și sustrăgea arbori nemarcați, din locul numit "Lazul Mic”. 

Materialul lemnos de esență fag în cantitate de 4,12 metri cubi, a fost indisponibilizat și lăsat în custodie Ocolului Silvic Mehadia iar motofierăstrăul mecanic folosit la tăierea lemnului a fost confiscat.   

Două ore mai târziu, în jurul orei 17.30, lucrătorii aceluiaşi post de poliție au prins pe raza localității un bărbat în vârstă de 25 de ani, domiciliat tot în Luncavița, în timp ce conducea un tractor cu o remorcă neînmatriculată în circulație, încărcată cu material lemnos, pentru care nu deținea aviz de însoțire.

Pentru cele constatate, polițiștii l-au sancționat contravențional pe cel în cauză cu 5.000 de lei amendă la Legea 171/2010, iar cei 4,71 metri cubi de material lemnos de esență fag transportat a fost indisponibilizat și descărcat în custodia Ocolului Silvic Mehadia.

Joi-dimineaţa, în jurul orei 10, polițiștii din Moldova Nouă, împreună cu lucrători silvici, au depistat în flagrant delict un bărbat de 43 de ani, din Pojejena, în timp ce tăia illegal 18 arbori din pășunea împădurită a Primăriei Pojejena, zona denumită "Suvareca”.

Pe numele celor trei bărbaţi au fost întocmite dosare penale. (Foto: graiulsalajului.ro)

Powered by Jasper Roberts - Blog